x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Noaptea, ca ziua – Bursucul cu infrarosii

Noaptea, ca ziua – Bursucul cu infrarosii

05 Aug 2008   •   00:00

Dupa ce s-a facut "om de casa" anul trecut, manelistul Dan Bursuc vrea sa prinda viteza. In acest scop, el a scos din vizuina citiva munti de malai pentru noua lui achizitie pe patru roti.



După ce s-a făcut "om de casă" anul trecut, manelistul Dan Bursuc vrea să prindă viteză. În acest scop, el a scos din vizuină cîţiva munţi de mălai pentru noua lui achiziţie pe patru roţi. Cică maşina îi permite să vază noaptea mai ceva ca o pisică, datorită unui monitor special. În plus, este dotată cu teveu şi plafon transparent. Credeţi că mister Bursuc e fericit că se poate inspira, la volan, direct de la stele sau de la "concurenţă", adică de la postul de manele patronat de Costi Ioniţă? Aş! El este foarte încîntat pentru că poate ocoli căruţele nesemnalizate. E ceva să investeşti 90.000 de dolari americani pentru a reuşi asta! (A.S.)

×
Subiecte în articol: antimonden