x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden "Omul cu sobolani" n-are loc in muzica romaneasca

"Omul cu sobolani" n-are loc in muzica romaneasca

29 Mai 2004   •   00:00

In sapte ani au facut patru albume si 10 videoclipuri. Liderul trupei "Omul cu sobolani", Dan Amariei, spune ca intre timp au avut destul de multe concerte, dar "nu atat de multe pe cat am fi vrut sa avem", destul de multi fani, dar "nu atat de multi pe cat am fi vrut sa avem" si bani deloc. Ba chiar au facut muzica cu bani de-acasa si de la prieteni.

COCKTAIL. Pasiunea pentru muzica i-a facut sa mearga inainte. "Ne place, ne distram, ne simtim bine", spune Amariei. Totusi, au avut si momente in care si-ar fi dorit sa renunte sa mai cante pentru public. Asta pentru ca nu cred ca au loc in ceea ce inseamna industria muzicala romaneasca actuala. Fanii adunati joi seara "La Motoare", pentru concertul de lansare a albumului OcStv, i-au incurajat pe "sobolani" sa cante 15 piese rock nou-noute. Un rock care seamana un pic cu Nirvana, un pic cu Vank si Vita de Vie, un pic cu Ca$$a Loco. Dar e "Omul cu sobolani", care nu castiga bani din muzica nici macar cat sa le ajunga de bere.

MICUL ECRAN. S-au saturat sa vada emisiuni proaste si prezentatori blazati. Dar televiziunea ramane prietenul lor cel mai bun, de care se folosesc pentru a-si transmite mesajul "anti TV".

Pentru ca au avut ceva de spus, si-au facut "o televiziune mica", adica albumul OcStv, in care critica tot ce-i deranjeaza si striga in gura mare "Ajutoooor, nu ma mai pot uita la televizor!". Poate de aceea le-au cantat fanilor de pe o scena care arata ca un televizor. Cu om si cu sobolani. (Dana Ciobanu)

×
Subiecte în articol: antimonden