x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Pacient de 99 de ani la "Doina"

Pacient de 99 de ani la "Doina"

04 Aug 2004   •   00:00
Pacient de 99 de ani la "Doina"

ZI DE VARA PANA-N TOAMNA

Turistii profita de vacantele pe Litoral si pentru altfel de bai decat cele de soare. Cum sanatatea nu e de ici, de colo si trebuie intretinuta, e si normal ca lumea nu ocoleste centrele balneoclimaterice.
DANA CIOBANU

Centrul de sanatate "Doina" din Neptun este un paradis al tineretii. Dr. Lucia Chiriac, directoarea clinicii, ne-a dezvaluit cateva dintre secretele tineretii.

"Ceea ce facem aici in special sunt tratamente pentru afectiunile aparatului locomotor, reumatisme cronice degenerative, spondiloze, discopatii, sechele posttraumatice, folosind factorul natural de cura - vestitul namol de Techirghiol si apa de mare incalzita, in piscina." Se pot face si bai de plante, bai de namol, bai de sulf, afuziuni alternante, aromaterapie, electroterapie, hidromasaj, tratamente cosmetice si multe alte minunatii pentru a mentine corpul omenesc tanar si frumos. "Avem pacienti care vin de 30 de ani la Neptun, in fiecare an, si au imbatranit o data cu noi. Chiar acum o luna a venit la tratament un turist german care are 99 de ani si care la anul vrea sa vina din nou, sa-si sarbatoreasca centenarul la noi."

Interlocutoarea mea e medic la Clinica "Doina" din 1975. La cum o vad de activa, nu cred ca va rezista prea mult in fata televizorului, impletind pulovere. Multi dintre cei care vin la tratament la "Doina" sunt straini, dar in clinica nu exista translatori. Nici nu ar fi nevoie. Toti medicii si asistentii se descurca bine in germana, franceza, engleza si rup binisor in italiana, spaniola si suomi. Baiesitele, femei care vin din satele Dobrogei, au invatat un vocabular minim pentru conversatie cu turistii straini. "Pe vremea lui Ceausescu, personalul clinicii participa la cursuri gratuite de limbi straine, ceea ce era tare bine. Dincolo de cadrul comunist in care erau organizate, aceste cursuri erau teribil de utile. Acum nu mai pot invata decat pe bani."

"Noi n-avem concurenta!", imi spune hotarata directoarea clinicii. Pentru ca intampina o alta problema, mai arzatoare decat existenta celorlalte clinici cu profil balnear de pe Litoral. "Pierdem pacienti de la an la an din cauza decaderii programelor de turism si transport. Nu inteleg de ce TAROM nu mai face curse directe de la Dusseldorf, München, Bruxelles, Amsterdam. Pacientii nostri sunt in varsta si au si alte probleme medicale. Ca sa ajunga la Neptun, trebuie sa vina cu avionul pana la Varna sau la Bucuresti, dupa care vin cu autobuzele. Multi renunta si se duc in Bulgaria."

Si romanii se pot bucura de minunile de la Neptun, la preturi rezonabile: 250.000 de lei pentru trei proceduri diferite.

AMINTIRI

"Pe vremea lui Ceausescu, personalul clinicii participa la cursuri gratuite de limbi straine. Dincolo de cadrul comunist in care erau organizate, aceste cursuri erau teribil de utile. Acum, nu mai pot invata decat pe bani" - Dr. Lucia Chiriac, directoarea clinicii

ION ILIESCU LA PROCEDURI

De-a lungul vremii, numeroase personaje celebre au trecut pragul clinicii "Doina". "Marele comunist francez George Marchais a venit la noi pentru un tratament cu Gerovital, pentru ca voia sa-i creasca parul", povesteste amuzata dr. Chiriac. In 1975, a venit la noi secretarul general si presedintele Partidului Comunist Spaniol, Dolores Ibarurri, cunoscuta sub numele de "La pasionaria". Avea o problema la un genunchi si am rezolvat-o cu o infiltratie." Nici romanii celebri nu au ocolit procedurile de la "Doina". Adrian Nastase, Oliviu Gherman, Ion Iliescu (inainte de 1989), membri ai familiilor lui Mugur Isarescu, Emil Constantinescu, sotii de demnitari.

Pasiuni de-o vara - Kyss organizeaza meciuri de baseball pe plaja

Cele doua adolescente ce formeaza duetul Kyss, Iuliana si Amalia, se straduiesc sa-si faca un nume in lumea show-biz-ului autohton. Dupa cum probabil unii cunosc, Iuliana este sora celebrei Nicoleta Luciu. Fetele au nascocit un mod interesant de a-si face reclama in afara scenei si anume, organizeaza meciuri de baseball pe plaja din Neptun sau din Eforie Sud. Ideea ii apartine Amaliei, care a invatat acest joc in Japonia, unde a petrecut cativa ani la studii. Amalia si Iuliana se pregatesc sa lanseze, in septembrie, primul lor album, piesele, dintre care mentionam "Iubire virtuala", "Oh, scoala!" sau "Patru ani", adresandu-se elevilor de liceu. Un lucru interesant, care dovedeste ce inseamna colegialitatea, vine din partea Amaliei. Aceasta este foarte mahnita deoarece buna ei prietena, Madalina Gojnea, campioana europeana si finalista la Turneul de tenis de la Roland Garros, nu este sprijinita financiar de sponsori. (Horatiu Tudor)

DIVERTISMENT

Cabral face glume proaste

Mulatrul Cabral se tine de sotii cu colegii lui, detasati in statiunea Mamaia. Intr-o seara, el a oprit la milimetru de sefa lui de la Acasa TV, care n-a auzit silentioasa masina a lui Cabral. Cand a vazut-o ca-si face cruce, vedeta tv s-a scuzat, spunandu-i ca a fost doar o gluma. (S.E.)

CINE CU CINE

AXINTE nu are un loc anume unde sta pe Litoral, deoarece el sustine spectacole in toata tara. Un lucru este insa cert si anume ca, oriunde s-ar afla, o are dupa el pe sotia sa, Carmen. Ca orice nevasta, aceasta este atenta ca Florin sa manance la timp si mai ales sa respecte regimul alimentar, impus de doctori. Asa se face ca cei doi au fost vazuti la Hanu’ Satului, din Mamaia, Carmen comandandu-i artistului doar alimente dietetice. (Horatiu Tudor)

COCKTAIL

NICO, FAVORITA LA "MAMAIA". Nici n-a inceput festivalul de la Mamaia, ca se si anunta scandalurile. In urma preselectiei, la Interpretare au fost admisi 17 concurenti din 35. Fiind practic necunoscuti, respinsii n-au prea ridicat pretentii. In schimb, la Creatie Marius Mitulescu de la Milenium si George de la Demmo si-au exprimat deja nemultumirea si au contestat juriul festivalului. Piesele admise la Sectiunea amintita sunt interpretate de Centru Civic, Maria Gherman, Virgil si Claudia Iuga, Mihai Traistariu, Mariana Pisica si Adrian Nour, Diana Istrate, Emanuel, trupa Alb-Negru, Elena Vasile Luminita, Carmen Trandafir, Flavius Buzila, trupa Contrast, Florin Ristei, Tom Baxter feat. Marina, Victor Lavric si Marina Magdalena Danaila. Favorita este Nico, si de altfel singura care va canta doua piese. Discutabil este insa altceva: lista se poate completa in functie de aprecierea juriului de preselectie pana la numarul de concurenti necesari pentru a acoperi timpul de emisie tv. Interesant e cine va mai urca pe scena, pe langa cei 18 mentionati mai sus. (Catalina Iancu)

Concurs - Cu "Parole de vacanta", o familie de pensionari petrece un week-end la mare

Ilie Teotoase este un pensionar in varsa de 68 ani, din Craiova. Atat el, cat si Aneta, sotia, citesc Jurnalul National inca de pe vremea in care acesta se tiparea in format A4.

Pentru ca ii este un ziar drag si crede ca i-a purtat noroc, Ilie a sunat pe numarul fara suprataxa al "Parolelor de vacanta" sperand sa castige una din excursiile puse in joc de catre concurs, pentru ca nici el, nici Aneta nu au plecat nicaieri in aceasta vara si nici nu aveau vreo posibilitate.

Soarta a fost de partea lui, astfel, familia Teotoase pleaca in acest week-end impreuna cu sora lui Ilie si cu fiul Claudiu pe Litoral. Pentru Claudiu si Aneta acesta este cel mai frumos castig pe care l-au primit, care ii bucura foarte mult. Jurnalul National ureaza familiei de pensionari week-end frumos si plin de soare, iar voua, celor care veti pune in continuare pariu cu norocul, mult succes!

Pana la sfarsitul verii, "Parole de vacanta" trimite in fiecare zi la mare un grup de patru persoane. De asemenea, saptamanal beneficiati de un supersejur in Grecia - tot intr-un grup de patru persoane; in acest fel, castigatorul poate impartasi aceasta experienta cu cei dragi.

In plus, trimitand aceeasi parola prin sms, beneficiati zilnic si de extrasansa "Parolelor de vacanta": telefoane mobile si perechi de role.
×
Subiecte în articol: antimonden doina