Se pare că ascultătorii încă nu i-au iertat trecutul “manelistic”. Ea însă se chinuieşte din răsputeri să-şi facă o altă imagine, aşa cum ar trebui să aibă o solistă care se respectă.
Videoclipul săptămânii
Se pare că ascultătorii încă nu i-au iertat trecutul “manelistic”.
Ea însă se chinuieşte din răsputeri să-şi facă o altă imagine, aşa cum ar
trebui să aibă o solistă care se respectă. Celia, fostă Elegance, căci
despre ea este vorba, şi-a lansat un clip nou pentru o piesă veche. După ce a
tras “aer în piept” s-a apucat din nou de “Şoapte”. Melodia amintită a fost
lansată la ediţia de anul trecut a etapei naţionale Eurovision. Dar, dacă tot a
avut priză la public, interpreta s-a hotărât să-i realizeze un al doilea
videoclip. Filmările au avut loc la Timişoara,
în regia lui Mihnea de Vries. Melodia “Şoapte”, compusă de (aţi ghicit) Costi
Ioniţă, este inclusă pe albumul de debut al Celiei, primul ei material solo. Să
sperăm că nu va mai fi nevoie şi de o a treia variantă...