Prințul Harry a părăsit Regatul Unit. În Canada se va întâlni cu soția și fiul său
Prinţul Harry a părăsit Regatul Unit, urcându-se la bordul unui avion cu destinaţia Canada, pentru a se întâlni cu Meghan şi fiul său Archie, pe care nu l-a revăzut de la anunţul său privind retragerea din familia regală.
"Ducele de Sussex ar fi părăsit Regatul Unit luni seară, după unul dintre ultimele sale angajamente oficiale în calitate de membru al familiei regale", scrie cotidianul britanic Daily Telegraph.
"Prinţul Harry pleacă în sfârşit la Vancouver", titrează şi Daily Mail.
Prinţul, al şaselea în ordinea succesiunii la tron, "a luat un zbor la 17.30 de pe aeroportul Heathrow", a menţionat The Sun, şi "ar urma să se reîntâlnească cu Meghan şi Archie marţi dimineaţa devreme" pe insula Vancouver.
La mai puţin de două săptămâni de la anunţul şoc al ducelui şi ducesei de Sussex, care vor să se retragă din familia regală, ruptura este consumată.
"Plecarea sa în Canada este simbolică, la numai două zile după ce Palatul Buckingham a anunţat că rupe orice legătură oficială cu ducii de Sussex", a apreciat The Telegraph.
Ducele de Sussex şi-a părăsit ţara după o zi în care şi-a îndeplinit ultimele îndatoriri regale. Harry a avut o apariţie consistentă la summitul Regatul Unit - Africa destinat investiţiilor de la Londra, unde s-a întâlnit cu mai mulţi şefi de stat africani şi s-a întreţinut în privat cu prim-ministrul Boris Johnson.
El nu a apărut în schimb la recepţia găzduită de fratele său mai mare, prinţul William, la Palatul Buckingham.
Potrivit The Sun, "nu se ştie când va reveni, dar o sursă apropiată de ducii de Sussex a declarat că prinţul ar avea 'alte angajamente viitoare' în Regatul Unit înainte de primăvară".

Ştiri din .ro
Elwira Petre și tatăl lui Ruby, printre concurenții celei de-a patra ediții Chefi la cuțite

Liviu şi Andrei se transformă în trupa Andre la Te cunosc de undeva! Andreea Bălan nu rezistă şi pleacă de lângă colegii ei
Cine sunt cele 25 de pretendente la inima Burlacului

Modul în care porți geanta spune multe despre personalitatea ta

Cum facem vestiţii mucenici moldoveneşti
Circuite noi pentru vizitatori, în jurul celor mai frumoase castele

La 17 ani, Daria Ștefania merge în finala iUmor! Cea de-a treia ediție, lider de audiență
Cea de-a treia ediție iUmor a fost lider de audiență
Chefi la cuțite – lider de audiență. Connect-R a venit în emisiune la rugămintea fiicei sale

Donald Trump, roast istoric la iUmor, miercuri, de la 20.30, la Antena 1

Cum poți deveni make-up artist: sfaturi pentru primii pași și o viziune productivă
Redescoperirea relației sau a căsniciei: ce poți face pentru a dezvolta constant pasiunea pentru partener
Chefi la cuțite – lider de audiență cu cel de-al doilea episod. Show-ul a fost urmărit de peste 2 milioane de telespectatori

Parfumurile orientale: descoperă de ce au devenit atât de populare în întreaga lume?

Debut în forță pentru noul sezon Chefi la cuțite. Emisiunea a fost lider de audiență pe publicul comercial
