x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Radu Vâlcan, tată de băiat pentru a doua oară: “Ne doream foarte mult un al doilea copilaș”

Radu Vâlcan, tată de băiat pentru a doua oară: “Ne doream foarte mult un al doilea copilaș”

28 Iun 2018   •   20:10
Radu Vâlcan, tată de băiat pentru a doua oară:  “Ne doream foarte mult un al doilea copilaș”

Clipe de fericire pentru Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii “Insula Iubirii”, care va începe, în curând, la Antena 1. Radu se pregătește să devină pentru a doua oară tată de băiat.

            “Emoțiile sunt extraordinare și ne bucurăm foarte tare de această veste!”, declară Radu Vâlcan, care așteaptă cu nerăbdare sosirea pe lume a juniorului.

Prezentatorul de la Antena 1 încearcă să-l pregătească pe Alexandru, fiul lui în vârstă de doi ani, cu faptul că în curând va avea un frățior. Și nu exclude ideea ca, pe viitor, să aibă și un al treilea copil.

Ne doream foarte mult un al doilea copilaș și  sper ca pe viitor băieții mei să aibă parte și de o surioară. Pe Alexandru încercăm să-l obișnuim ușor-ușor cu ideea că o să aibă un frățior, să fie pregătit și înțelegător în măsura în care poate la vârsta lui. Acum este în faza în care îi pupă burtica mamei sale în fiecare zi.”, a mărturisit Radu. 

În timpul petrecut în Thailanda, pentru filmările de la “Insula Iubirii”, prezentatorul emisiunii a fost mereu cu gândul la băiețelul său, așteptând cu nerăbdare momentul în care îl va putea strânge din nou în brațe. “Mi-au lipsit diminețile extraordinare, în care ne jucam în pat, mi-a fost dor și de băița de seară sau de plimbările prin parc”, povestește Radu.

Show-ul pe care acesta îl prezintă și care în curând va reveni la Antena 1 cu cel de-al patrulea sezon le pregătește telespectatorilor o mulțime de surprize. "Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!", spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.  

×