x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Rapperul american Coolio, arestat în aeroportul din Los Angeles pentru posesia unei arme de foc furate

Rapperul american Coolio, arestat în aeroportul din Los Angeles pentru posesia unei arme de foc furate

19 Sep 2016   •   21:50
Rapperul american Coolio, arestat în aeroportul din Los Angeles pentru posesia unei arme de foc furate

Rapperul american Coolio şi un alt bărbat au fost arestaţi sâmbătă pentru posesie de arme de foc pe aeroportul din Los Angeles când aceştia au încercat să strecoare la controlul de securitate un pistol furat care avea muniţia de foc aferentă, scrie UPI.com. 

Poliţia din aeroportul internaţional din Los Angeles a reţinut un bărbat în vârstă de 39 de ani în timpul controlului de securitate după ce scanerele Administraţiei pentru securitatea transporturilor au detectat prezenţa unei arme de foc într-un bagaj de mână. Poliţia l-a oprit pe bărbatul care era împreună de rapper, permiţându-i lui Coolio să meargă mai departe la îmbarcare spre avion. Ulterior, în urma verificărilor efectuate, poliţia a stabilit că arma de foc îi aparţinea lui Coolio şi l-au dat jos din avion pentru a fi interogat. 

Pe numele său adevărat Artis Leon Ivy, 53 de ani, rapperul Coolio şi cel care-l însoţea au fost reţinuţi de poliţia din Los Angeles pentru posesia unei arme de foc furate, iar cauţiunea a fost stabilită la 37.308 dolari.

AGERPRES

×