x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden S-a aflat cine este noua iubită a lui Brad Pitt

S-a aflat cine este noua iubită a lui Brad Pitt

13 Feb 2017   •   17:41
S-a aflat cine este noua iubită a lui Brad Pitt
Sursa foto: Marvin Lynchard

Populara actriţă Goldie Hawn a confirmat o ştire care circula de multe luni în presa de scandal şi care a fost până acum ţinută în cel mai mare secret.

 Kate Hudson şi Brad Pitt sunt împreună şi au o relaţie pe care doresc să o oficializeze, relatează luni ziarul spaniol ABC. 

De câteva luni circulă zvonul că Brad Pitt a regăsit iubirea în braţele actriţei Kate Hudson după divorţul de Angelina Jolie. Deocamdată cei doi actori nu au confirmat această relaţie, dar nici nu au dezminţit-o. De fapt, relaţia lor pare să se fi consolidat în această perioadă grea prin care a trecut actorul, când Kate se pare că l-a sprijinit foarte mult. 

Mama actriţei ar fi dezvăluit Yahoo că "Brad şi Kate sunt foarte uniţi în ultimul timp şi că relaţia lor este foarte romantică" şi s-ar pregăti să dezvăluie legătura lor după ce s-au văzut în secret o perioadă îndelungată de timp. 



După ce Angelina Jolie pare să-şi fi regăsit fericirea în braţele lui Jared Leto, se pare că şi Brad Pitt vrea să-şi refacă viaţa şi să dea o nouă şansă iubirii. 

Ceea ce a început că o simplă prietenie între Brad şi Kate a mers mai departe, iar acum cei doi sunt din ce în ce mai complici şi par să fi intrat într-o nouă etapă care ar putea duce la întemeierea unui cămin. Presa americană notează că "se observă camioane pentru mutare în faţa caselor" celor doi actori. 

Atât Brad cât şi Kate au copii din relaţii anterioare iar faptul de a întemeia o familie numeroasă o entuziasmează pe Kate. 

"Îmi doresc mulţi copii. Între patru şi şase. Îmi place nebunia. Îmi place haosul. Îmi place să râd împreună cu ei", a mărturisit actriţa.

AGERPRES

×