x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Scandal Autentic la Radu Baron

Scandal Autentic la Radu Baron

01 Apr 2004   •   00:00

Radu Baron, patronul casei de productie RBA, a fost dat in judecata de o trupa de la el din ograda. Este vorba despre Autentic care s-a hotarat sa rupa tacerea. Ei au apelat la serviciile avocatului Catalin Dancu, cel care a divortat-o pe Alexandra Dinu de Adi Mutu.

In 2002, Catalin Bota si Denis Mihai si-au luat numele de Autentic si, dupa o colaborare cu Media Services, s-au mutat la RBA. Numai ca din cauza neintelegerilor cu managerul lor au ajuns la tribunal. Pe 25 martie a.c., Autenticii l-au dat in judecata pe Radu Baron, cerand rezilierea contractului de impresariere exclusiva, dar si drepturile banesti ce le revin din vanzarile albumelor lansate.

Nu si-au luat banii pe vanzari

La randul lui, Radu Baron i-a actionat in justitie cerand anularea certificatului de la OSIM, prin care interpretii si-au inregistrat marca „Autentic". Interpretii au declarat ca, in cei doi ani de colaborare, patronul nu le-a prezentat o situatie clara a vanzarilor si ca n-au primit nici un ban din vanzarea albumelor. Mai mult decat atat, n-au avut nici un fel de materiale de prezentare in presa.

Betty le-a fost bagata pe gat

Dar problema care-a pus capac la toate, spun ei, o constituie faptul ca trupa Autentic a fost conditionata sa cante cu Betty de la Etnic. „Nu avem nimic personal cu ea, dar aceasta duduie ne-a fost bagata pe gat la fiecare spectacol. Si la emisiuni. Am fost invitati la MTV, iar gazda show-ului m-a intrebat de ce am venit cu Betty si nu cu Denis, fiindca stia ca trupa e formata din doi baieti. La cel de-al doilea videoclip pe care l-am lansat, a aparut aceeasi Betty. Ni s-a spus ca facem «Hora la romani» impreuna cu ea, urmand ca apoi sa ne faca, la fiecare, cate un clip separat. Betty a avut recentul «Blestem», iar pe noi ne-a sarit". Celalalt baiat Autentic, Denis, sustine ca au fost destul de bine „cumparati": „Culmea este ca, desi «nu suntem doriti», in dezordinea manageriala care domneste la RBA, noi figuram pe locul trei, cu peste 20.000 de unitati vandute! Ni s-a mai spus ca vanzarile scad din cauza ca eu sunt nervos si ca «eman energie negativa la tv». Radu Baron ne-a cerut chiar sa-i cedam numele formatiei, dar noi n-am fost de acord. A incercat inclusiv sa-l determine pe Catalin sa ma inlocuiasca din trupa. Mai nou, am auzit ca isi cauta doi baieti pentru trupa Autentic!".

Ce zice Radu Baron

Contactat telefonic, patronul RBA ne-a declarat ca nu doreste sa vorbeasca decat cu dosarele pe masa si ca nu vrea sa dea nici o declaratie oficiala. Subliniem ca, neoficial, ne-a spus ca pentru a afla punctul de vedere al domniei sale trebuie sa facem o solicitare scrisa catre RBA. Tot neoficial, Baron ne-a mai zis ca trupa Autentic se va reorganiza, deoarece cei doi componenti sunt neseriosi si nu s-au ridicat la un nivel corespunzator.

De asemenea, patronul sustine ca trupa Autentic este proprietatea firmei sale si ca baietii au fost prinsi la furat. Mai pe romaneste s-au dus la spectacole fara stirea Baronului de la RBA.
Catalina Iancu
N.R La inchiderea editiei, Radu Baron ne-a sunat la redactie si ne-a dat o declaratie oficiala.


"Au incalcat contractul cu RBA management si, ca atare, au fost dati in judecata. Vor trebui sa suporte consecint ele. Nu si-au facut treaba si au fost dati afara din trupa Autentic care, de fapt, este produsul RBA management, nicidecum marca lor. Cei doi baieti sunt fosti manelisti pe care i-am luat si carora le-am facut o imagine si publicitate, iar ei n-au dat nici un ban"
Radu Baron, patron RBA

„Conform contractelor de la RBA, in 2003 am avut doar sase spectacole. Or, asa ceva ar fi practic imposibil. Pe luna am primit aproximativ 1.500.000 de la toate concertele. La RBA este un haos total la contabilitate."
Catalin si Denis

×
Subiecte în articol: antimonden radu ne-a trupa baron autentic