O fostă colaboratoare a lui Michael Douglas îl acuză pe actor de hărţuire sexuală verbală repetată şi de faptul că s-a masturbat în faţa ei, acuzaţii respinse de reputatul actor american, relatează sâmbătă AFP.
"Se credea regele lumii şi că mă poate umili fără repercusiuni", a declarat Susan Braudy într-un interviu acordat postului NBC. Ea l-a acuzat pe actor şi de conversaţii frecvente cu încărcătură sexuală, trei ani cât a lucrat pentru casa lui de producţie.
Susan Braudy, care a devenit scriitoare şi jurnalistă, a povestit că acest comportament nepotrivit al actorului a culminat în 1989 în timpul unei şedinte de lucru în apartamentul său, când actorul s-a întins pe jos s-a descheiat la pantaloni şi a început să se mângâie frenetic, fapt ce a speriat-o îngrozitor.
Braudy, nominalizată la prestigiosul premiu Pulitzer, a exlicat că a povestit cele întâmplate mai multor prieteni care au sfătuit-o clar să nu spună nimic. "Începeau să se teamă pentru mine", a explicat ea.
Michael Douglas, 73 de ani, a câştigat un Oscar pentru cel mai bun actor în 1988 pentru celebrul său rol din 'Wall Street'. Fiul legendarului Kirk Douglas a primit şi un Oscar ca producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci".
Actorul a răspuns acuzaţiilor lui Susan Braudy într-un interviu acordat revistei de specialitate The Hollywood Reporter, calificându-le drept "o invenţie totală", precizând că ea nu s-a plâns niciodată în timpul colaborării lor.
Lucru negat de Susan, deşi ea a admis că nu a mers atunci la poliţie pentru a denunţa un comportament care în vremea aceea nu era considerat o infracţiune.
Catherine Zeta-Jones, soţia lui Michael Douglas din 2000, a comentat vineri aceste acuzaţii aduse soţului său, considerând că ele datează dintr-o altă epocă.
"Michael a făcut o declaraţie preventivă. A fost elocvent şi a vorbit din suflet, a fost onest şi transparent. El trebuie acum să decidă ce va face mai departe. Toate acestea s-au petrecut în urmă cu 30 de ani", a declarat actriţa în emisiunea The View difuzată de ABC.AGERPRES