x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden SUETE - 31 august

SUETE - 31 august

31 Aug 2004   •   00:00
SUETE  -  31 august
PUYA II DA IN JUDECATA PE B.U.G MAFIA. Orice s-ar spune despre realizatorul Catalin Maruta, nimeni nu-i poate pune la indoiala profesionalismul. Editia de luni a Tonomatului DP2 a scos inca o data la iveala faptul ca Maruta stie sa-si faca treaba cum se cuvine. Avandu-l invitat pe Puya, din fosta La Familia, l-a convins sa declare in mod oficial ca-i va actiona in judecata pe cei de la B.U.G. Mafia, pentru a-si putea recapata titulatura. Mai mult, la insistentele lui Maruta, invitatul sau a marturisit ca prima carte citita a fost Biblia. (Horatiu Tudor)

ARABU PLEACA IN AMERICA. Catalin Arabu si Minodora vor pleca, in noiembrie, intr-un megaturneu in America. Impreuna cu alti artisti, printre care si solisti de muzica populara, cei doi le vor canta romanilor din diaspora timp de trei luni. Pana atunci insa, spera sa puna la punct si colaborarea cu Laurentiu Duta, in studioul caruia vor sa-si inregistreze de-acum inainte albumele. (Roxana I. Ancuta)

MIHAI TRAISTARIU VA CANTA CU BULGARUL SHAREK. Saptamana trecuta, Mihai Traistariu a castigat Marele Premiu, dar si frumusica suma de 5.000 de dolari, la un Festival de muzica desfasurat in Letonia. N-a stat decat vreo doua zile pe acasa, deoarece fostul solist al trupei Valahia a luat drumul Bulgariei, pentru a filma un videoclip. Este vorba despre videoclipul castigat de Traistariu, in urma cu o luna, drept premiu la Festivalul International "Discovery 2004". Costurile clipului, ce va fi promovat atat in Romania, cat si in Bulgaria, au fost estimate la 10.000 de dolari. Tot acolo, interpretul nostru a primit propunerea de a colabora cu cel mai apreciat si mai bine vandut cantaret de hip-hop din Bulgaria, pe nume SHAREK. Mihai va canta refrenul piesei in romana, engleza si bulgara. (Simona Ecovoiu)

PARLAMENT SCHIMBA MACAZUL. Pepino din trupa Parlament spune ca formatia in care presteaza pregateste niste surprize de proportii fanilor. Printre acestea, se numara si faptul ca baietii si-au propus sa cocheteze si cu jazz-ul. "Este un stil destul de neglijat, dar care merita toata atentia. Sa nu se inteleaga faptul ca ne vom schimba stilul muzical, ci doar ca, de-acum inainte, vom incerca sa abordam si jazz-ul." (Roxana I. Ancuta)

PICANT

GIULIA, ex-Candy, s-a inchis in casa, asteptand lansarea primului album solo, care va avea loc peste cateva saptamani. (Cristiana Mitroi)

MIHAI MITOSERU revine pe micul ecran. Desi l-a curtat OTV, se pare ca Mihai va bate palma cu un alt post tv, cu audienta mai buna. (S.E.)

MARIAN BOGDAN TASCAU, alias Dl Problema, este de meserie actor. El a absolvit Facultatea de Actorie si marele sau vis este sa debuteze in cinema. (R.I.A.)

O aradeanca pleaca la Miss World

O domnisoara in varsta de 21 de ani, care nu a mai participat vreodata la un concurs de frumusete si nu a avut vreo legatura cu modelingul, va reprezenta Romania in finala Miss World 2004. Aradeanca Adina Cotuna este fericita castigatoare a concursului Miss World Romania, desfasurat duminica seara la Vox Maris din Costinesti. Studenta in anul al doilea la Facultatea de Stiinte Economice, Adina este cea care va purta drapelul Romaniei in finala Miss World 2004, care va avea loc in orasul chinezesc Sania. Locul intai i-a adus castigatoarei si actele de proprietate pentru un BMW in valoare de un miliard de lei. Roxana Nasta, clasata pe locul al doilea, va reprezenta Romania in finala Miss Tourism International, care va avea loc in luna decembrie, in Malaiezia, iar Adriana Popescu, castigatoarea bronzului, va petrece un week-end la Paris. Finala Miss World Romania 2004 va putea fi urmarita integral duminica, de la ora 20:00, la Pro TV. (Dana Ciobanu)
×
Subiecte în articol: antimonden miss world