x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Tragedie în familia lui „Rocky”: Mama lui Sylvester Stallone a murit la 98 de ani

Tragedie în familia lui „Rocky”: Mama lui Sylvester Stallone a murit la 98 de ani

22 Sep 2020   •   22:26
Tragedie în familia lui „Rocky”: Mama lui Sylvester Stallone a murit la 98 de ani

Mama lui Sylvester Stallone, Jackie, fost astrolog, psiholog şi managerul proiectului de televiziune G.L.O.W., a murit la vârsta de 98 de ani. Jackie făcea pilates şi se antrena în sala de forţă, iar moartea sa a fost total neașteptată.

Fratele actorului, Frank, a făcut anunţul marți dimineaţă. Acesta a spus că mama lui a murit în somn, aşa cum susţinea că şi-ar dori să sfârşească.

Jackie a fost mama lui Sylvester, Tommy, Frankie şi Toni Ann. Frank vorbeşte despre mama lui ca fiind o femeie remarcabilă, care muncea şi făcea sport zilnic.

„Fratele meu Sylvester a avut toată viaţa grijă de ea ca de o regină. Nu voi mai putea să îmi sun mama şi să mă certe că de ce nu m-am însurat până acum. Noi toţi am iubit-o iar amintirea ei va predomina în gândurile noastre. Îmi va fi dor de tine mereu, mama”, a scris pe Instagram Frank Stallone

Sylvester a postat si el după câteva ore o fotografie cu mama lui cu mesajul „Rest In Peace”. „O mamă care mereu a crezut şi şi-a încurajat fiii. Ea a fost fana Nr. 1 a lui Sly şi Frank. Ne vom aminti mereu de carisma ei şi de iubirea ei necondiţionată”, a scris actorul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sylvester stallone