x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Timp liber Monden Turneu în Germania, de Mărţişor

Turneu în Germania, de Mărţişor

de Anca Stanescu Publicat la 10 Feb 2008 00:00 Modificat la 10 Feb 2008 00:00
Turneu în Germania, de Mărţişor

La 27 fe­bruarie, Cristian Popescu, Adrian Daminescu şi Mariana Anghel vor pleca într-un turneu în Germania.

“Ce s-ar face fetele?” cânta cu foc, acum 20-30 de ani, Cristian Popescu, actor de revistă, interpret şi fost prim-june comic la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian. Nu i-a trecut nici acum romantismul. Dovada? La 27 fe­bruarie va pleca, alături de Adrian Daminescu (foto) şi Mariana Anghel, într-un turneu în Germania. Pe motiv de Mărţişor, doamnele şi domnişoarele vor fi chemate la apel (între 29 februa­rie şi 2 martie) în Aachen, Köln şi Gummersbach.

Cei trei “muşchetari” vor fi consemnaţi pe scene de către Ştefan Toma, preşedintele Asociaţiei româno-germane din Gummersbach şi soţ al Ginei Pătraşcu. Cristian Popescu va interpreta cântece de pe ultimul său album, “Liliana, Gabriela”: “Bună di­mineaţa, Românie!”, “Ce s-ar face fetele?”, “M-am născut în Ro­mânia”. “Nu mă opresc însă aici. Mă voi ocupa şi de ceea ce m-a consacrat din punct de vedere artistic: imitarea marilor noştri actori Toma Cara­giu, Radu Beligan, Grigore Vasi­liu Birlic, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Virgil Ogăşanu, Iurie Darie.” Ce densitate de “grei” pe scenele nem­ţeşti la început de martie!

×
Subiecte în articol: antimonden