x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Woody Allen a respins din nou acuzaţiile de abuz sexual formulate de fiica sa adoptivă

Woody Allen a respins din nou acuzaţiile de abuz sexual formulate de fiica sa adoptivă

18 Ian 2018   •   21:20
Woody Allen a respins din nou acuzaţiile de abuz sexual formulate de fiica sa adoptivă

Woody Allen a respins din nou joi acuzaţiile de abuz sexual formulate de fiica sa adoptivă Dylan Farrow, acuzând totodată familia Farrow că "profită cinic" de mişcarea anti-hărţuire pentru a relansa "acuzaţii discreditate", notează AFP. 

Această nouă respingere a acuzaţiilor a fost trimisă AFP de către agentul cunoscutului regizor la ora la care CBS difuza un amplu interviu cu Dylan Farrow, în care tânăra femeie, în vârstă de 32 de ani, relansa acuzaţiile din 1992. 

"Prima dată când a fost formulată această acuzaţie, în urmă cu peste 25 de ani, a făcut obiectul unei anchete complete a agenţiilor de protecţie a copilului din Connecticut şi New York", a subliniat în această declaraţie cineastul, în vârstă de 82 de ani, care nu a fost niciodată urmărit penal. 

"Cele două au anchetat luni întregi şi au ajuns, în mod independent, la concluzia că nu a existat vreun abuz. Dimpotrivă, ele au considerat că probabil un copil vulnerabil a fost instruit să spună această poveste de către o mamă furioasă în timpul unei separări litigioase ", a precizat Woody Allen. El a adăugat că fratele mai mare al lui Dylan Moses, a indicat că a fost martor la eforturile mamei lor, Mia Farrow, de a o convinge pe Dylan că tatăl lor era un prădător sexual periculos". 

"Acest lucru pare să fi funcţionat, şi, din păcate, sunt sigur că Dylan crede într-adevăr ceea ce spune", a adăugat Allen. 

Acuzaţiile lui Dylan Farrow au reapărut în ultimele săptămâni, în contextul mişcării anti-hărţuire #MeToo şi a organizaţiei Time's Up, creată în urma acesteia de 300 de femei de la Hollywood. 

De altfel, mai multe vedete hollywoodiene, printre care Greta Gerwig sau Timothée Chalamet, s-au distanţat de Woody Allen declarând că regretă că au colaborat recent cu regizorul. 

Mai mult, Chalamet, vedeta ultimului film semnat de Woody Allen, "A rainy day in New York", care va fi lansat anul acesta, a declarat că îşi va dona câştigurile obţinute de pe urma acestui film organizaţiei Time's Up.AGERPRES

×
Subiecte în articol: woody allen hartuire sexuala dylan farrow