x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Moș Nicolae, bucuria copiilor: Cine a fost sfântul care „dă startul” sărbătorilor de iarnă  

Moș Nicolae, bucuria copiilor: Cine a fost sfântul care „dă startul” sărbătorilor de iarnă  

de Paul Bardasu    |    06 Dec 2023   •   06:00
Moș Nicolae, bucuria copiilor: Cine a fost sfântul care „dă startul” sărbătorilor de iarnă  

Sfântul Nicolae este sărbătorit de creştini  - atât cei ortodocși, cât și cei catolici - pe 6 decembrie. Toți îl cunoaștem ca fiind cel care aduce daruri copiilor cuminți, dar și o nuielușă celor mai năzdrăvani. Dar să vedem cine a fost acest sfânt care a trăit între 15 martie 270 (Patara, provincia Licia, Imperiul Roman) și 6 decembrie 343 (Myra, în aceeași provincie, aflată acum în partea asiatică a Turciei).

Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată și a dovedit încă din copilărie o credinţă excepţională. S-a remarcat prin purtare aleasă, bunătate, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra, uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la mănăstirea de acolo, unde a devenit preot.

Minunile Sf. Nicolae

Conform legendelor și bisericii, Nicolae a făcut mai multe minuni în timpul vieţii sale. Scrierile antice amintesc despre o furtună oprită prin puterea rugăciunii, în timpul unei călătorii spre Ţara Sfântă, dar și faptul că a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.

În plus, se spune că sfântul a salvat de la prostituţie trei surori, pe care tatăl lor, un bogat căzut în sărăcie lucie, se gândise deja să le împingă spre desfrâu. Sfântul Nicolae le-a sărit în ajutor, aruncând punguliţe cu bani în curte, dar fără să fie văzut sau să se fălească de acest lucru. A mai înviat trei copii uciși de un hangiu, dar este văzut și salvatorul cetății Myra din Licia, cuprinsă de o foamete cumplită. El s-a arătat în vis unui negustor italian, pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo, astfel că locuitorii orașului nu au murit de foame.

Potrivit crestin-ortodox.ro, Nicolae din Myra, care și-a donat toată averea oamenilor năpăstuiți, a fost rânduit spre cinstire în ziua de 6 decembrie, pentru că în această zi i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să ierte trei tineri nevinovați care urmau să fie omorâți a doua zi. După alte surse, 6 decembrie a fost ziua în care sfântul s-a înălțat la ceruri. Datorită minunilor, bunătății sale și a faptelor pe care le-a făcut în timpul vieții, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept.

Moaștele, duse la Bari, Veneția, dar și la București

Moaștele Sfântului Nicolae au fost luate din Myra, în 1087, de negustori din Italia, în momentul în care locuitorii creștini greci au fost subjugați de nou-sosita dinastie musulmană Selgiuc. Aceștia au scos oasele din sarcofagul din biserica greacă din Myra și le-au dus la Bari, unde le-au depus în Basilica di San Nicola. Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvântează şi-l împarte credincioşilor. Alte fragmente minore din sarcofagul Sfântului Nicolae au fost ulterior luate de marinarii venețieni, în timpul primei cruciade, și duse la Veneția, unde a fost construită o biserică a Sfântului Nicolae, patronul marinarilor, pe San Nicolò al Lido. În Biserica Sf. Nicolae din Myra poate fi văzut sarcofagul Sfântului Nicolae. 

La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae, mai exact mâna sa dreaptă. Aceasta a fost dăruită, potrivit documentelor, de Arhiepiscopia din Bari domnitorului Mihai Viteazul, pentru cinstirea luptelor duse de domnitorul nostru.

Tradiții și superstiții

Astăzi este ziua care marchează începutul sărbătorilor de iarnă și perioada cadourilor. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii care au fost cuminți tot anul primesc cadouri, dulciuri și fructe în ghetuțe, în timp ce cei mai obraznici primesc de la Moș Nicolae o nuielușă. În legendele româneşti, Sfântul apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

Povestea nuielușei lui Moș Nicolae a plecat tot de la o faptă făcută de Nicolae în timpul vieții. Sfântul, pe atunci episcop de Myra, i-a dat o palmă ereticului Arie. Conform legendei, în anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl, ci doar un om cu puteri supranaturale. Deranjat de această afirmaţie, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului. De aici a rămas în tradiție ca acelor neascultători, Moș Nicolae să nu le aducă daruri în ghetuțe, ci o nuielușă din ram de măr. Tradiţia spune că nuieluşa trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

 

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Nicolae

Pe 6 decembrie, peste 750.000 de români își aniversează onomastica: cei care poartă numele de  Nicolae, Niculai, Neculai, Nicuşor, Niculae, Nicu, Nicolaie, Niculaie, Nicola, Nicoleta, Niculina/ Nicolina; Niculiţa/ Neculiţa, Nicole/ Nikole;  Nicola/ Nikola;  Neculina/ Necolina.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: moş nicolae sfănt daruri nuielusa copii minuni