x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber ”Nu-l duc pe Cheloo acasă, că iese dezastru, și nu îl scot pe Cătălin în lume”

”Nu-l duc pe Cheloo acasă, că iese dezastru, și nu îl scot pe Cătălin în lume”

20 Oct 2017   •   21:20
”Nu-l duc pe Cheloo acasă, că iese dezastru, și nu îl scot pe Cătălin în lume”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Moment de mărturisiri, duminică seara, într-o nouă ediție iUmor! Cheloo a încercat să îi explice unui concurent cum ar trebui să facă diferența între personajul pe care el îl prezintă pe scenă și persoana din viața de zi cu zi.

Bobi Dumitraș, unul dintre membrii trupei ”Fără zahăr”, a ales pentru numărul său de stand-up din cea de-a șasea ediție ”iUmor” un subiect legat de copilăria și de mama sa. Jurații nu au fost însă foarte impresionați de calitatea prestației și, aflând că el este chiar cel care a compus multe versuri pentru ”Fără zahăr”, au fost cu atât mai dezamăgiți.

Mihai Bendeac i-a spus chiar că ar fi preferat să păstreze linia glumelor care l-au făcut celebru, în loc să încerce să fie un alt personaj. Cheloo a intervenit și el apoi, dându-se exemplu: ”Cătălin este foarte util și foarte binevenit acasă. Cheloo e apreciat și cunoscut când ies pe ușa casei. Dar nu-l duc pe Cheloo acasă, că iese dezastru, și nu îl scot pe Cătălin în lume”, a explicat juratul.

Votul celor trei jurați l-a trimis acasă pe Bobi Dumitraș cu recomandarea lui Mihai Bendeac de a reveni în emisiune. Nimeni nu se aștepta însă ca acesta să se întoarcă tot în acest sezon! ”Orice bărbat din lumea asta are dreptul să te dezamăgească de două ori”, a glumit acesta, încercând să se încurajeze înainte de a intra a doua oară pe scenă.

Ce părere au avut Delia, Cheloo și Mihai Bendeac despre a doua reprezentație a lui Bobi Dumitraș, telespectatorii vor afla duminică seara, de la ora 21.00, la Antena 1, în cea de-a șasea ediție ”iUmor”.

×
Subiecte în articol: cheloo