x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Paula Chirilă și fiica ei, Carla, au câștigat cea de-a treia ediție “Aici eu sunt vedeta”

Paula Chirilă și fiica ei, Carla, au câștigat cea de-a treia ediție “Aici eu sunt vedeta”

27 Oct 2017   •   20:20
Paula Chirilă și fiica ei, Carla, au câștigat cea de-a treia ediție “Aici eu sunt vedeta”

Cea de-a treia ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta” a fost câștigată, joi seara, la Antena 1, de Paula Chirilă și fiica ei, Carla (7 ani și jumătate), iar banii obținuți vor fi donați de acestea lui Toni, un copil cu nevoi speciale.

Joi seara, la “Aici eu sunt vedeta”, emisiunea prezentată de Dan Bittman în care copiii vedetelor dezvăluie secretele părinților, Carla și Paula Chirilă au demonstrat că se cunosc foarte bine una pe cealaltă și au obținut cele mai multe puncte puse în joc, într-o amuzantă competiție la care au mai participat Aurelian Temișan și fiica sa, Dora (7 ani), și Mihai Gruia, ex-Akcent, și fetița sa, Ana (5 ani și jumătate). Așadar, și de data aceasta, s-au dezvăluit secrete, s-au dat pe față obiceiuri ciudate, s-au făcut mărturisiri neașteptate.

Astfel, cu ajutorul fiicei sale, Dora, am aflat că Aurelian Temișan, cunoscut interpret, dar și jurat al transforming show-ului “Te cunosc de undeva!”, preferă să stea în casă în lenjerie intimă, a fost dat afară din corul școlii, a rămas corigent la muzică și și-a rupt degetele, la fotbal. Datorită Carlei știm acum, printre altele, că actrița Paula Chirilă e mândră de creierul ei, că nu știe să schimbe prizele prin casă și că are o teamă morbidă de păianjeni. De altfel, Paula a și părăsit pentru câteva minute platoul de televiziune, atunci când prezentatorul Dan Bittman s-a îndreptat spre ea cu un borcan în care se afla o tarantulă. La rândul său, Ana, fiica lui Mihai Gruia, fostul component al trupei Akcent, a spus despre tatăl ei că este obligat zilnic de soția sa să se spele pe corp, că preferă să plece în Pakistan în ziua sa liberă, dar și că ar trebui să mai exerseze cântatul.

Cunoscutul actor Ion Dichiseanu și fiica sa, Ioana, invitații speciali ai ediției, au povestit la “Aici eu sunt vedeta” cum a fost atunci când Ioana și-a făcut primul tatuaj, pe picior, în ultimul an de liceu. “I-am spus să-i poarte sănătoasă”, a fost varianta corectă de răspuns pe care cele trei vedete din platou au trebuit s-o ghicească.

Cine sunt următoarele trei vedete care au avut curajul să vină la “Aici eu sunt vedeta” alături de copiii lor, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 2 noiembrie, de la ora 21.15, într-o nouă ediție a show-ului prezentat de Dan Bittman.

×
Subiecte în articol: paula chirila