x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Postul de televiziune TCM devine TNT

Postul de televiziune TCM devine TNT

29 Sep 2015   •   18:35
Postul de televiziune TCM devine TNT

Postul TNT va fi disponibil în România începând din 6 octombrie, ca urmare a repoziţionării canalului TCM, informează un comunicat transmis marţi AGERPRES de reprezentanţii grupului.

Potrivit sursei citate, noul post de televiziune pune la dispoziţia telespectatorilor filme de înaltă calitate, dar şi producţii originale. Din octombrie, postul tv aduce pe micile ecrane seriale ca "Ultima Navă" şi "Crimă cu premeditare".

Pe lângă acestea, telespectatorii se pot bucura de filme apreciate şi îndrăgite precum: "Înapoi în viitor", "Mad Max", "Batman", "Hannibal", "Închisoarea îngerilor", "Marele Lebowski", "8 Mile", "Parfum de femeie", "Interviu cu un vampir".

Printre premierele care vor avea loc la TNT în acest an se numără serialul "Dincolo de moarte" şi "Mob City", iar în 2016 TNT va lansa încă două seriale: "Asediu din ceruri" şi "Agent X".

TNT este urmărit în prezent în 101 milioane de case din Statele Unite şi este disponibil în 10 ţări din Europa. TNT face parte din Turner Broadcasting System, Inc., o companie Time Warner, se arată în comunicat. AGERPRES

×