x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Premiera Insula Iubirii, pe 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1: ”Ziceam că nu există dragoste la prima vedere și am ajuns să mă contrazic”

Premiera Insula Iubirii, pe 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1: ”Ziceam că nu există dragoste la prima vedere și am ajuns să mă contrazic”

18 Apr 2019   •   12:33
Premiera Insula Iubirii, pe 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1: ”Ziceam că nu există dragoste la prima vedere și am ajuns să mă contrazic”

În cel de-al cincilea sezon, care va avea premiera pe 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, noi concurenți descoperă puterea irezistibilă a Insulei Iubirii și efectele acestui test de cuplu pe care ei înșiși l-au dorit.

Cu fiecare nouă generație, concurenții au fost mai ascunși sau mai antrenați, însă de fiecare dată, adevăratele intenții au ieșit la iveală. Oameni maturi, cu relații stabile, cu mize importante și care și-au jurat fidelitatea au plecat în aventura vieții lor, însă s-au lăsat vrăjiți de puterea ispitelor și au îngenunchiat în fața lor.

”Eu ziceam că nu există dragoste la prima vedere și am ajuns să mă contrazic eu pe mine până la urmă. Vreau să simt că sunt femeie”, va spune o concurentă aflată în Thailanda în mijlocul unei furtuni de gesturi și sentimente, de gânduri, trăiri și emoții. Cine este aceasta și cum i s-a schimbat complet viața, telespectatorii pot afla începând cu data de 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1.

×
Subiecte în articol: Insula Iubirii antena 1