x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Timp liber Produse tradiţionale, expoziţii şi concerte, în Parcul Izvor la Târgul Bucureştilor

Produse tradiţionale, expoziţii şi concerte, în Parcul Izvor la Târgul Bucureştilor

Publicat la 12 Oct 2018 17:00 Modificat la 12 Oct 2018 17:00
Produse tradiţionale, expoziţii şi concerte, în Parcul Izvor la Târgul Bucureştilor

A treia ediţie a Târgului Bucureştilor se va organiza în perioada 12 - 14 octombrie în Parcul Izvor.
Evenimentul marchează, începând de anul trecut, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. Agenda sărbătorii de toamnă cuprinde târg şi expoziţii de meşteşuguri şi produse tradiţionale, producători din toate zonele ţării, zonă gastronomică, dar şi spectacole de muzică şi dans din folclor. Vizitatorii vor putea cumpăra fructe şi legume de sezon, produse româneşti şi preparate culinare diverse şi nu în ultimul rând costume tradiţionale româneşti

×
Subiecte în articol: Târgul Bucureştilor