Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Timp de decenii, Cele Cinci Limbaje ale Iubirii, definite de Gary Chapman, au oferit un cadru simplu și durabil pentru a înțelege cum oamenii oferă și primesc afecțiune. Cuvintele de afirmare, actele de serviciu, cadourile, timpul de calitate și atingerea fizică au devenit un vocabular comun pentru persoanele care încearcă să decodeze nevoile emoționale ale partenerilor. Dar, în timp ce aceste cinci limbaje au remodelat felul în care vorbim despre intimitate, psihologia a deschis noi drumuri.
Iubirea, așa cum știm acum, nu este doar o chestiune de exprimare; este și un sistem de reglare. Putem privi acest lucru ca pe un proces dinamic, adaptiv, care ajută două sisteme nervoase, două istorii și două vieți să coexiste în același spațiu.
Această schimbare contează cel mai mult atunci când viața devine grea: când partenerul este în doliu după moartea unui părinte, când tratamentele de infertilitate eșuează, când o concediere bruscă distruge ani de siguranță financiară sau o boală cronică se întinde pe luni și ani. În acele momente, limbajele tradiționale ale iubirii, deși încă semnificative, încep să pară insuficiente.
Un nou vocabular al iubirii
Cercetările psihologice au început să identifice forme mai subtile de conexiune, patru limbaje „secrete” ale iubirii care ajută cuplurile să rămână conectate nu doar prin plăcere, ci și prin presiune.
1. Limbajul coreglării
Iubirea care poate supraviețui anotimpurilor de stres și regenerare este adesea înrădăcinată în ceea ce neurologii numesc coreglare: modul în care calmul unei persoane poate ajuta la liniștirea sistemului nervos al altei persoane.
Teoria Polivagală a lui Stephen Porges sugerează că atunci când ne simțim în siguranță cu o altă persoană, sistemul de implicare socială al corpului nostru se activează: ritmul cardiac încetinește, respirația se stabilizează și tonul nostru se înmoaie. Partenerii își pot regla stările fiziologice reciproc prin indicii fizice subtile, cum ar fi o atingere blândă, o voce familiară sau chiar un ritm de respirație comun.
Vă puteți imagina un cuplu în mijlocul unei dispute. Un partener simte că lucrurile escaladează și începe imediat să-și înmoaie vocea. Când celălalt partener o înregistrează ca pe un apel la siguranță (nu la retragere), acesta oglindește inconștient acel ton. În câteva secunde, corpurile ambelor părți încep să se înmoaie. Lupta continuă până la rezolvare dar răspunsul la amenințare este rupt din fașă.
Beneficiile unei dispute fructuoase, așadar, nu se limitează doar la ajungerea la o rezoluție sau un consens. De asemenea, acestea contribuie la întărirea sincronizării dintre corpurile voastre și sunt o reamintire a puterii pe care simpla voastră prezență o are în calmarea partenerului.
2. Limbajul din jocul paralel
Limbajul iubirii din jocul paralel vine cel mai natural pentru copii. Probabil ați observat vreodată cum doi copii care stau unul lângă altul - unul jucându-se, celălalt făcând activități manuale - sunt în același timp pierduți în propriile lor lumi, și totuși mângâiați de prezența celuilalt. Și adulții pot redescoperi această formă de conexiune.
Pe măsură ce cuplurile evoluează, nevoia lor de implicare constantă cedează adesea locul dorinței mai blânde de a fi singuri împreună. Cercetările privind autonomia relațională arată că partenerii care își permit reciproc spațiu psihologic se simt, în general, mai fericiți în relațiile lor, iar interacțiunile lor sunt mult mai directe atunci când au nevoie de ajutorul partenerilor lor.
Dacă tu și partenerul tău puteți exista în același spațiu, angajați într-o activitate solitară fără a fi nevoie să faceți spectacole sau să umpleți aerul prin cuvinte, atunci vorbiți fluent limbajul iubirii din jocul paralel. Un exemplu excelent ar fi să stați în părți opuse ale camerei și să citiți în tăcere. Partenerul vostru care se uită la meci, în timp ce gătiți în bucătărie ar fi un altul.
Firul comun, desigur, nu este doar actul coexistenței, ci și sentimentul intangibil, dar palpabil, de reasigurare pe care l-ați putea simți în timpul acesteia.
3. Limbajul în schimbarea rolurilor
În fiecare relație, partenerii își asumă roluri specifice care servesc bunăstării legăturii lor. În unele relații, un partener ar putea planifica ar celălalt improvizează. În altele, un partener ar putea fi responsabil de stabilitatea emoțională și celălalt este responsabil de stabilitatea practică sau logistică.
Dar atunci când aceste roluri se întăresc - de exemplu, când un partener este întotdeauna îngrijitorul, iar celălalt întotdeauna dependentul - intimitatea poate începe să se erodeze. Cele mai sănătoase cupluri practică ceea ce cercetările recente numesc adaptabilitate relațională sau capacitatea de a schimba rolurile fluid, așa cum cere viața.
Un studiu din 2022, publicat în Journal of Marriage and Family, privind sănătatea relațională a lucrătorilor din prima linie subliniază „flexibilitatea rolului”, printre alte abilități, precum comunicarea și reglarea emoțiilor, ca fiind crucială pentru rezistența relației în perioadele de tulburări.
Schimbarea rolului poate fi considerată echivalentul relațional al unui dans: fiecare persoană conduce și urmează pe rând, în funcție de ceea ce are nevoie momentul.
Imaginați-vă un cuplu care navighează printr-o criză de sănătate. Timp de luni de zile un partener se ocupă de logistică, programări și triaj emoțional. Dar când trece ce e mai rău, celălalt devine ancora emoțională; atunci este rândul lui să-i reamintească celuilalt să se odihnească, să jelească și să-și tragă respirația. Coregrafia se schimbă dar parteneriatul rămâne puternic. Rolurile rigide pot face ca relațiile să pară fragile iar cele flexibile le fac rezistente.
4. Limbajul empatiei timpului
Unii oameni procesează emoțiile ca sprinterii. Sunt rapizi, expresivi și dornici să rezolve orice obstacol care le iese în cale. Alții, în schimb, se mișcă încet, reflectează des și au nevoie de timp pentru a procesa ceea ce s-a întâmplat - aproape ca niște maratoniști. Când aceste ceasuri interne se ciocnesc, cuplurile pot confunda diferențele de ritm cu diferențele de iubire.
Aici devine esențială empatia temporală. Această idee emergentă în știința relațiilor se referă la cât de bine partenerii își respectă reciproc simțul psihologic al timpului, care include viteza lor de vindecare și de luare a deciziilor, precum și cât de repede sau lent se adaptează la schimbare.
Un articol din 2022, publicat în Negotiation Journal, susține că traiectoriile temporale sincronizate (partenerii care se mișcă în ritmuri similare prin decizii, reparații, tranziții de viață) cresc apropierea și încrederea. Asincronia, pe de altă parte, subminează angajamentul perceput. Acest lucru ar putea implica necesitatea ca unul dintre parteneri să se oprească și să aștepte dacă unul dintre parteneri se desincronizează, astfel încât să se poată recalibra.
De exemplu, atunci când un partener trebuie să se retragă după o ceartă, iar celălalt rezistă tentației de a grăbi o rezoluție, acea răbdare este vorbirea lor în limbajul iubirii empatiei temporale. În mod similar, atunci când partenerul mai lent recunoaște nevoia celuilalt de a încheia o relație și se apleacă ușor spre el mai devreme decât ar prefera, și aceasta este iubire tradusă în timp, potrivit forbes.com.
Citește pe Antena3.ro
