x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii 4 tipuri de relații. Cele mai longevive cupluri

4 tipuri de relații. Cele mai longevive cupluri

de Moira Dună    |    17 Noi 2020   •   12:46
4 tipuri de relații. Cele mai longevive cupluri

Ai fost vreodată într-o relație și ți-ai dorit să ai un fel de putere magică astfel încât să prezici ce se va întâmpla ? Ai vrut mereu să afli care sunt soluțiile ori te-ai încredințat unor forțe divine, întrebându-te „Cât timp voi fi împreună cu persoana pe care o iubesc ?”, scrie yourtango.com.

Ei bine, știința a găsit o modalitate prin care se poate ști deznodământul relației în care te afli, fără a folosi pentru asta cărți de tarot ori bile de cristal.

Un studiu din 2015, publicat în Journal of Marriage and Family, a identificat patru tipare care pot indica probabilitatea unui cuplu de a rămâne împreună. Cercetătorul Brian Ogolsky, de la Universitatea din Illinois, și colegii săi, au clasificat cuplurile după angajamentul lor de a se căsători și motivele din spatele acestei decizii. 

Spre deosebire de analizele anterioare, centrate pe individ, acesta s-a concentrat pe relații. Subiecții au fost 376 de cupluri necăsătorite, în jurul vârstei de 20 de ani, care au fost urmărite timp de nouă luni. 

Participanții au fost rugați să noteze ori de câte ori au simțit o schimbare majoră în sentimentele pe care le au față de partenerii lor și au fost intervievați lunar. Oamenii de știință au folosit informațiile pentru a estima cât timp va dura relația și dacă se va ajunge la căsătorie. 

Au descris, astfel, 4 modele care influențează relația. Unele dintre lucrurile considerate că ar putea-o afecta în mod negativ sunt: petrecerea prea mult timp cu prietenii, luptele din cuplu și lipsa intereselor comune. 

La capătul opus, reușita este susținută de întâlnirile cu familia partenerului, disponibilitatea de a sta împreună și lucrurile care îi leagă pe cei doi.

Relația ta se încadrează în vreunul dintre aceste tipuri de angajament ?

1. Dramatic

Relația merge spre extreme, cu mai multe coborâșuri decât urcușuri. Partenerii își petrec mult timp în activități separate și au păreri negative despre legătura lor. În plus, familiile și prietenii nu prea susțin astfel de cupluri. 

Diagnostic: Persoanele care se află în aceste relații au de două ori mai multe șanse să se despartă decât cei aflați în celelalte trei categorii.

2. Centrat pe partener

Centrarea pe partener, considerat centrul universului, are puține momente de regres. Ei vor să fie cât mai mult timp împreună. 

Diagnostic: Persoanele din grupul axat pe parteneri vor avea relații pozitive, trecând în mod firesc de la o legătură obișnuită, la un angajament serios.

3. Implicat social

Acest tip de cuplu se confruntă cu foarte puține schimbări și, atunci când o fac, de obicei nu este într-un mod negativ. Schimbările sunt determinate de cât de mult interacționează pe rețelele sociale și ce părere au familiile și prietenii despre relația lor. 

Diagnostic: Acest tip de conexiune se bazează prea mult pe ceea ce gândesc alții și, prin urmare, are o bază șubredă. S-ar putea să dureze o vreme, dar este probabil ca partenerii să se despartă definitiv.

4. În conflict

Partenerii se luptă unul cu celălalt și au multe despărțiri. Interesant este că dimensiunea schimbărilor în relație nu este la fel de abruptă ca cea de tip dramatic. Au mai multe lucruri pozitive de spus despre cuplul lor decât cei care sunt axați pe parteneri și beneficiază de mai puțin sprijin decât cei din grupul implicat social. Cu toate astea, este mai probabil să-și mențină relația stabilă decât cei din categoria dramatică. Poate că luptele mențin relația viabilă și pasională ?

Diagnostic: Deși este mai probabil ca partenerii conduși de conflicte să fie mai stabili decât cei aflați în relații dramatice, aceștia nu se află pe un teren solid. Încearcă să-ți sprijini partenerul, decât să te lupți cu el. 

 

Totuși, această clasificare este o simplificare a modurilor în care pot decurge relațiile și indică mai degrabă anumite tendințe. Majoritatea relațiilor nu se pot încadra perfect într-o singură categorie, dar atunci când se combină acestea funcționează mai ușor.

Concluzie: Dacă relația ta este axată pe partener, are cele mai mari șanse de a funcționa pe termen lung. Cuplurile implicate social și conflictuale sunt longevive, iar cele dramatice durează cel mai puțin.

 

×
Subiecte în articol: relaţii