Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rolul de părinte nu se termină atunci când copilul tău împlinește 18 ani sau se mută de acasă casă. Cu toate acestea, mulți părinți cred în mod eronat că, odată ce copilul lor devine adult, își vor împărtăși în mod deschis problemele atunci când vor apărea.
Copiii adulți își maschează adesea problemele cu bravada, tăcere sau zâmbete la nivel de suprafață. Recunoașterea semnelor ascunse ale problemelor copilului tău adult poate face diferența în viața lui și a ta.
Iată câteva semne adesea trecute cu vederea, prin exemple de viață:
1. Distanțare
Când Quinn, în vârstă de 27 de ani, a început să anuleze mesele de familie și să răspundă la mesaje cu răspunsuri formate dintr-un singur cuvânt, părinții lui au crezut că este vorba despre un program de lucru încărcat. De fapt, Quinn își pierduse slujba cu câteva luni în urmă și îi era prea rușine să-și împărtășească problemele financiare.
Ce să cauți:
Frecvența de comunicare redusă.
Evitarea vizitelor sau a apelurilor, mai ales atunci când anterior erau regulate.
Scuze pentru a sări peste evenimentele de familie.
Cum să răspunzi:
Citește pe Antena3.ro
În loc să-l stresezi cu întrebări, încearcă o verificare fără confruntare: „Nu te-am văzut prea mult în ultima vreme. Există ceva despre care vrei să vorbești?”
Lasă-l să știe că preocuparea ta provine din dragoste, nu din judecată. Crearea unui spațiu sigur îl poate încuraja să se deschidă fără teamă de critici.
2. Iritabilitate sau schimbări de dispoziție
Lena, în vârstă de 31 de ani, avea mereu un comportament optimist, dar, în ultimul timp, familia ei a observat că se enerva la lucruri mărunte. Ea și-a certat frații mai mici pentru că i-au luat lucrurile și a devenit defensivă când a fost întrebată despre muncă. Sub iritabilitatea ei era o luptă cu anxietatea pe care nu o împărtășise cu nimeni.
Ce să cauți:
Defensivă sau furie bruscă.
Schimbările de dispoziție sunt disproporționate cu situația.
Reacționarea exagerată la întrebările bine intenționate.
Cum să răspunzi:
Evită să critici sau să îl confrunți. În schimb, folosește un limbaj calmant pentru a arăta empatie: „Văd că te simți copleșit. Sunt aici dacă trebuie să te eliberezi sau să discuți.”
Încurajarea unei conversații despre factorii de stres î poate ajuta să-și proceseze în mod constructiv emoțiile.
3. Schimbare bruscă a stilului de viață
Eli are 29 de ani și fusese întotdeauna atent cu banii. Muncea și avea o viață socială echilibrată. Părinții lui au fost derutați când au observat că el cere frecvent bani și evita conversațiile legate de muncă. Eli avea de-a face cu datorii la jocuri de noroc și se simțea prins într-un ciclu al rușinii.
Ce să cauți:
Obiceiuri de cheltuieli neregulate sau instabilitate financiară.
Semne de exces de indulgență față de substanțe, hobby-uri sau comportamente riscante.
Neglijarea responsabilităților anterioare, cum ar fi facturile sau relațiile.
Cum să răspunzi:
Expricum ar fi mă îngrijorarea fără critici: „Am observat unele schimbări care par diferite de tine. Dacă se întâmplă ceva, aș dori să te sprijin cum pot.”
Oferă-i consilieri financiari sau terapeuți și spune-i că toată lumea se confruntă cu provocări.
4. Expresii subtile ale lipsei de speranță
În timpul unui telefon recent, Fiona, în vârstă de 25 de ani, a menționat că se simte „blocată” și nu crede că lucrurile se vor îmbunătăți prea curând. Părinții ei au respins inițial acest lucru ca fiind o dispoziție trecătoare, dar tonul ei a persistat în mintea lor. Fiona se lupta în liniște cu depresia, iar comentariul ei a fost o cerere deghizată pentru ajutor.
Ce să cauți:
Declarații de genul „Ce rost are?” sau „Nu mai contează”.
Plângeri despre a fi blocat sau nemotivat.
Retragerea de la hobby-uri sau activități care îi făceau plăcere.
Cum să răspunzi:
Comentarii cu deschidere: „Ceea ce ai spus m-a îngrijorat. Cum te-ai simțit în ultima vreme?”
Încurajă-l să exploreze ajutorul profesional dacă este necesar, liniștindu-l că este un semn de putere, nu de slăbiciune.
De ce contează
Când copiii adulți se luptă, ei simt adesea greutatea așteptărilor societății. Mulți evită să-și împovăreze părinții de frica de dezamăgire sau respingere. În calitate de părinte, recunoașterea semnelor ascunse de suferință poate fi elementul de salvare al copilului tău.
Răbdarea, empatia și dorința de a asculta sunt cele mai bune instrumente. Dacă copilul tău ezită, amintește-i că dragostea ta nu depinde de durerea, realizările sau eșecurile lui, potrivit psychologytoday.com.
