Mâinile care vorbesc: coduri culturale în gesturi

Cercetarea a descoperit că italienii preferă gesturile pragmatice pentru a ghida fluxul narativ, în timp ce suedezii preferă gesturile reprezentative pentru a descrie acțiuni și evenimente.

Această variație sugerează că diferențele culturale în povestirea și stilurile retorice influențează semnificativ comunicarea gestuală, indicând diferențe conceptuale mai profunde în construcția narațiunii între culturi.

Date cheie:

Frecvența gesturilor culturale: italienii fac de două ori mai multe gesturi decât suedezii atunci când spun o poveste, cu o medie de 22 de gesturi la 100 de cuvinte, comparativ cu 11 gesturi la suedezi.
Funcțiile gesturilor variază în funcție de cultură: italienii folosesc predominant gesturi pragmatice în povestire, în timp ce suedezii folosesc gesturi reprezentative, indicând preferințe narative și retorice distincte.
Implicațiile studiului: Aceste constatări provoacă stereotipurile și subliniază gesturile ca parte integrantă a comunicării, reflectând abordări culturale variate ale povestirii și schimbului de informații.

Când vorbim, adesea ne folosim mâinile pe lângă cuvinte. Gestica este un fenomen care a fost observat în diferite limbi și culturi. De obicei, se crede că unele culturi folosesc mai multe gesturi decât altele.

Pentru a afla dacă stereotipul adânc înrădăcinat al italienilor care gesticulează mai mult decât alte culturi este adevărat, cercetătorii din Suedia au examinat diferențele în rata și funcția gesturilor dintre italieni și suedezi care spuneau o poveste unui prieten.

După cum era de așteptat, rezultatele au arătat că italienii au făcut gesturi mai frecvente, în general. La 100 de cuvinte, italienii au folosit în medie 22 de gesturi, în timp ce suedezii au folosit doar 11 gesturi. 

„Arătăm că italienii fac mai multe gesturi decât suedezii, ceea ce era de așteptat. Mai interesant, demonstrăm că oamenii din culturi diferite folosesc gesturile în mod diferit, datorită stilurilor retorice și modalităților diferite de a construi o poveste”, spune dr. Maria Graziano, primul autor al articolului Frontiers in Communication și profesor asociat la Lund University Humanities Lab.

Împreună cu prof. Marianne Gullberg, psiholingvist la același laborator, Graziano i-a pus pe 12 italieni și 12 suedezi să spună povestea unui clip de 90 de secunde din desenul animat „Pingu” unui prieten care nu-l știa.

Cercetătorii care studiază gesturile folosesc în mod obișnuit desenele animate, deoarece personajele adesea nu vorbesc, iar telespectatorii pot repovesti narațiunea folosind propriile cuvinte.

După cum era de așteptat, rezultatele au arătat că vorbitorii de italiană au făcut gesturi mai frecvente La 100 de cuvinte, italienii au folosit în medie 22 de gesturi, în timp ce suedezii au folosit doar 11 gesturi.

Pe lângă frecvența gesturilor, cercetătorii au observat cine și ce gesturi a folosit, și în ce scop.

„Când spunem povești, combinăm mai multe tipuri de informații: prezentăm personaje și evenimente, descriem acțiuni și explicăm de ce. Verificăm dacă ascultătorul nostru înțelege ceea ce spunem. Și dacă spunem o poveste bazată pe desene animate, ne referim și la actul de a viziona. Când descriem o acțiune este mai probabil să facem un gest care reprezintă acea acțiune; în timp ce, dacă vorbim despre personaje sau decoruri, este mai probabil să facem un gest care „oferă” această informație ascultătorului”, a explicat Graziano.

Italienii au avut tendința de a folosi gesturi mai pragmatice – cele care comentează în principal povestea și prezintă părți noi din ea ascultătorului. Suedezii, în schimb, au avut tendința de a folosi mai multe gesturi reprezentative, care arată mai ales evenimentele și acțiunile poveștii.

„Acest lucru indică faptul că italienii și suedezii adoptă stiluri retorice diferite în a spune o poveste și o conceptualizează într-un mod diferit”, subliniază Graziano.

Cum gândesc oamenii din diferite culturi despre povești

În prezent, nu este clar de ce suedezii și italienii pot conceptualiza narațiunile în mod diferit. O posibilă explicație este că unele culturi atribuie narațiunii valori diferite față de altele, ceea ce ar putea duce la moduri diferite de organizare a conținutului vorbirii și de a avea un impact gestual. Acest lucru, totuși, trebuie confirmat prin studii suplimentare, au subliniat cercetătorii.

Studiile viitoare ar trebui să includă mai mulți participanți, inclusiv perechi de participanți care nu se cunosc între ei deoarece familiaritatea poate afecta alegerile retorice făcute de vorbitori. Adoptând o abordare care privește îndeaproape atât conținutul discursului, cât și funcția gesturilor, poate ajuta, de asemenea, să înțelegem de ce culturile diferă în producția narativă.

„Sper că acest studiu îi ajută pe oameni să ia în considerare gesturile dintr-o perspectivă diferită și să treacă dincolo de opiniile stereotipe și folcloristice. Gesturile sunt produse în toate limbile și culturile, și nu sunt o simplă înfrumusețare de vorbire; sunt strâns legate de ceea ce spunem și de cum vrem să o spunem”, cnchide Graziano.

Oferirea de dovezi pentru un stereotip bine uzat: italienii și suedezii fac gesturi diferite

În diferite culturi și limbi, vorbirea spontană este adesea însoțită de gesturi. Este o credință populară că oamenii din Italia gestează mai mult decât cei din Europa de Nord, cum ar fi în Suedia. În popfida acestei presupuneri generale, puține studii investighează empiric diferențele culturale în frecvența gesturilor și funcția gestuală în circumstanțe similare.

Acest studiu compară comportamentele vorbite și gestuale ale vorbitorilor de italiană și suedeză, care se presupune că reprezintă culturi bogate în gesturi, versus culturi mai sărace de gesturi. Examinăm comportamentul gestual al grupurilor pentru frecvență și în ceea ce privește posibilele diferențe în stilul retoric, analizând distribuția funcțiilor gestuale (referențiale vs. pragmatice) la niveluri narative (narativ, metanarativ și paranarativ).

Rezultatele arată că (1) italienii fac mai multe gesturi decât suedezii; (2) Italienii produc gesturi mai pragmatice decât suedezii care produc gesturi mai referenţiale; (3) ambele grupuri manifestă sensibilitate la nivel narativ: gesturile referenţiale apar în principal cu clauze narative, iar gesturile pragmatice cu clauze meta- şi paranarative. Cu toate acestea, preferințele generale ale grupului pentru diferite funcții conduc încă la stiluri diferite.

Aceste constatări indică faptul că cele două grupuri diferă în ceea ce privește rata gesturilor și, mai interesant, în stilurile retorice, unul concentrat pe evenimente și acțiuni în vorbire și gest (suedeză), celălalt alternând între evenimente în vorbire și gest, și evidențierea prezentării de informații noi doar în gest (italiană).

Constatările sugerează că cele două grupuri conceptualizează producția narativă în moduri diferite, reflectate în două stiluri retorice diferite relevate de producția de gesturi mai mult decât de vorbire, notează neurosciencenews.com.