Tradiții și superstiții
Oobiceiurile străvechi sunt legate de rugăciune, odihnă și pomenirea celor dragi.
Gospodinele pregătesc turte pe care le împart oilor. Totodaă, femeile oferă de mâncare, în amintirea celor trecuți în neființă. Credincoșii duc coșuri cu fructe la biserică, unde preoții oficiază slujbe de binecuvântare a recoltelor și hranei.
În aceasă zi nu se lucrerază în gospodărie ori pe câmp penru a ține ghinionul de parte de casă și familie.
Totodată, vremea din 8 noiembrie prevestește cum va fi iarna. Soarele anunță luni groase, iar dacă plouă va fi o perioadă blândă.
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sunt considerați ocrotitorii oamenilor. asociați în credința populară cu puterea de a apăra sufletele și a alunga răul. În unele zone se aprind lumânări în această zi pentru a fi călăuziți în viața de apoi.
Alte sărbători ortodoxe, în noiembrie
Pe lângă Soborul Sfinților Arhangheli, creștinii mai sărbătoresc în această perioadă și Intrarea Maicii Domnului în biserică (21 noiembrie) și Sfântul Andrei (30 noiembrie), ambele fiind sărbători fixe în calendarul ortodox, potrvit spynews.ro.
Aceste tradiții și superstiții păstrează vie legătura spirituală și culturală cu cele sfinte și contribuie la menținerea unității comunității creștine.



