Emisiunea "Te cunosc de undeva!", care l-a desemnat castigator pentru a doua oara consecutiv pe Serban Copot, cu o spectaculoasa transformare in Keith Flint, solistul trupei The Prodigy, a fost sambata seara lider de audienta la orase. Show-ul transformarilor a adunat in fata micilor ecrane 1.800.000 de telespectatori, la nivelul publicului din toata tara, in minutul de maxima audienta, de la 21:21.
Astfel, la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 s-a situat pe primul loc si a obtinut sambata seara, pe perioada difuzarii emisiunii (19.59 - 23.23), o audienta medie de 8 puncte de rating si o cota de piata de 17,5%, urmata fiind de Pro TV, cu 7,6 puncte de rating si o cota de piata de 16,7%.
Competiția transformărilor a fost aprigă și în această ediție, la “Te cunosc de undeva!”.
Lucian Ionescu l-a imitat pe fenomenalul Freddie Mercury, solistul legendarei trupe "Queen", Adina Răducan a fost pentru o seară o doamnă de un rafinament aparte, a cărei casă rămâne pentru totdeauna una cu acorduri ample, Angela Similea, în timp ce Nico a cântat “Omul bun n-are noroc” transformată în celebra interpretă de muzică lăutărească Gabi Luncă. Dima Trofim l-a imitat pe interpretul de muzică populară din Ardeal, Ionuț Fulea, Misha a fost o artistă ale cărei apariții scenice sunt expresive și șocante deopotrivă, celebra Lady Gaga, iar Amna a adus-o pe scena de la “Te cunosc de undeva!” pe Nicola, cu piesa “Îți mulțumesc”. Dorian Popa s-a transformat sambata seara în J.Yolo, în timp ce Maria Buză și Pepe au incins atmosfera si au cantat pentru prima dată în limba arabă piesa "Maria, Maria", precum Kamal El Oujdi.
Cea mai reusita transformare a serii a fost cea realizata de Șerban Copoț, care l-a imitat pe idolul adolescenței sale, Keith Flint, solistul trupei The Prodigy.
După Marina Voica și Marina Scupra, editia de sambata aceasta a show-ului "Te cunosc de undeva!" a avut-o ca invitata pe o alta Marina celebra a muzicii romanesti, Marina Florea care, alături de Florin Ristei și FreeStay, a interpretat câteva dintre cele mai cunoscute refrene din repertoriu propriu.
Si tot sambata aceasta, proaspata mamica Andreea Bălan a revenit in juriu, alături de Ozana Barabancea, Aurelian Temișan și Andrei Aradits, în timp ce Cosmin Seleși a prezentat singur această gală, căci colega sa, Alina Pușcaș, a devenit mama pentru a doua oară.
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile All urban si National
Perioada 26 noiembrie 2016