x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Câte teatre ar trebui mutate la Cotroceni

Câte teatre ar trebui mutate la Cotroceni

26 Noi 2015   •   10:01
Câte teatre ar trebui mutate la Cotroceni

Teatrul Nottara din Bucureşti, care nu mai poate funcţiona în actualul sediu după promulgarea legii care interzice activităţile care implică prezenţa publicului în clădirile cu risc ridicat de prăbuşire în caz de cutremur, se va muta, provizoriu, la Palatul Cotroceni. Problema Teatru¬lui Nottara afectează, însă, multe alte instituţii culturale. Câte dintre ele ar putea ajunge la Cotroceni?

Reprezentanţii Teatrului Nottara au discutat, ieri, cu preşedintele Iohannis despre situaţia instituţiei şi i-au solicaî Palatul Cotroceni. Astfel, Teatrul Nottara ar urma să f decembrie, în sala de specta¬cole a palatului prezidenţial. „Vom juca lunar până la rezol¬varea situaţiei. Primul spec¬tacol va fi pe 5 decembrie, la ora 19.00, şi se numeşte «Teatrul Nottara şi invitaţii săi»”, a declarat managerul teatrului, Marinela Ţepuş. Nottara şi-a suspendat activi¬tatea după promulgarea legii care interzice activitatea cu public în clădirile încadrate în clasa cu risc seismic ridicat. Potrivit Marinelei Ţepuş, după 1 decembrie va avea loc o discuţie şi cu primarul Capi¬talei, solicitarea fiind ca un alt spatiu din Bucuresti sa fie pus lala dispoziţia Teatrului Nottara până când clădirea în care funcţiona până acum instituţia va fi consolidată. În situaţia Teatrului Nottara se află, însă, multe alte instituţii culturale, care probabil că nu pot fi mutate la Palatul Cotroceni. Ieri, cinematograful Studio a anunţat că va înceta activitatea, sediul aflându-se într-o clădire cu „bulină”. Instituţia, administrată de Arhiva Naţională de Filme, a făcut apel la Ministerul Culturii să găsească o soluţie pentru ca imobilul să fie consolidat cât mai repede, amintind de cheltuielile mari pe care instituţia le-a derulat pentru aducerea sălii la standarde europene. În aceeaşi situaţie se află şi cinematografele Patria şi Pro din Capitală, precum şi săli de expoziţii precum Elite Art Galery, Galeria Saint Ink, Galeriile Simeza sau Ob Art Galery.

Premierul Dacian Cioloş, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, şi primarul Capitalei urmează să aibă o discuţie pe seama situaţiei create prin închiderea instituţiilor culturale ca urmare a legii care interzice activitatea cu publicul în clădirile cu risc seismic. Premierul a declarat că se vor căuta sedii noi pentru ca activitatea acestora să nu înceteze.


Clădirile cu bulină nu mai pot găzdui activităţi cu public. Măsura loveşte teatre, cine¬matografe, dar şi multe cluburi sau restaurante, în special pe cele situate în zona istorică a Bucureştiului
 

×
Subiecte în articol: teatrul nottara