x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Johnny Hallyday, „la mândra-n șopru”-n Maramu' (video)

Johnny Hallyday, „la mândra-n șopru”-n Maramu' (video)

19 Apr 2016   •   11:17
Johnny Hallyday, „la mândra-n șopru”-n Maramu' (video)

Articolul de față nu e chiar despre România misterioasă, ci despre un cântec al lui Johnny Hallyday, uriașul blond al muzicii franceze, care, s-ar părea, în urmă cu vreo jumătate de secol fusese răvășit de destinul emigranților români și de folclorul lor. S-o fi întâmplat, probabil, ca acela pe care l-a întâlnit el în anii aceia să fi fost moroșan și să fi fredonat o melodie a celebrilor frați Petreuș...

„La Chanson du Roumain”, scrie site-ul Roumanophilie, a fost creat undeva pe la jumătatea anilor 60, versurile aparținând lui Philippe Labro, iar muzica fiind inspirată de cântecul „Dusum-am la mândra-n șopru” al Fraților Petreuș, pe care i-am numit deja. Inspirat de ritmurile uluitoare ale ceterei, Johnny Hallyday le amplifică și le toarnă în formă nouă. Adaugă aici mesajul puternic al exilului românesc din anii 60-70 și vei descoperi un cântec încărcat de durere și frumusețe.

Înregistrat chiar în acei ani, cântecul a fost inclus pe un disc abia în anul 1993, când artistul se încumetă să își pună laolaltă o serie de cântece „uitate”, intitulându-le „Inédits : 1962-1973”.

În cariera sa de peste o jumătate de secol, Johnny Hallyday a înregistrat peste 1000 de cântece, a vândut peste 100 de milioane de discuri și a străbătut lumea în aproape 200 de turnee... Ce-l va fi îndemnat ca în mia aia de refrene să compună/cânte și unul dedicat unui român?  ...................

Află motivul și ascultă cele două versiuni ale cântecului AICI

×