x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole România, reprezentată la Milano Fashion Week: piesa INNEI, „Iguana”, în show-ul Versace

România, reprezentată la Milano Fashion Week: piesa INNEI, „Iguana”, în show-ul Versace

29 Sep 2019   •   20:34
România, reprezentată la Milano Fashion Week:  piesa INNEI, „Iguana”, în show-ul Versace

Zilele acestea, în cadrul Milano Fashion Week, România a fost reprezentată la eveniment de piesa INNEI, „Iguana”, care a fost inclusă în show-ul Versace primăvară-vară 2020, în timpul defilării modelelor.

 

„Este o reală bucurie să îmi aud piesa inclusă în show-ul celor de la Versace, mai ales pentru că este unul dintre brandurile mele preferate. Este o onoare să aflu că muzica pe care am compus-o este apreciată!”, a spus INNA.

 

Video aici.

„Iguana” este una dintre piesele incluse pe albumul „YO” pe care artista l-a compus integral în limba spaniolă și l-a lansat anul acesta. În prezent, INNA se află în Mexic, una dintre țările în care este primită mereu cu entuziasm și multă iubire din partea fanilor. Artista a susținut un concert în fața unui public de 100.000 de persoane, pe aceeași scenă cu artiști de top cunoscuți în întreaga lume, precum Anitta, Nicky Jam și Sofia Reyes. INNA a cântat piese extrem de iubite din repertoriul său, precum ”Sun is Up”, ”Club Rocker”, dar și piese de pe cel mai recent lansat album, „YO”: „Iguana” și „RA”.

 

Video 1 EXA

Video 2 EXA

 

Totodată, INNA a mai avut un motiv de bucurie atunci când piesa „Sin Ti” de pe albumul „YO” a fost inclusă în episodul al șaselea din cel de-al doilea sezon al serialului original Netflix, „Elite”.

https://www.youtube.com/watch?v=Q1B-v67_5uI 

 

Tot anul acesta, o altă piesă compusă de INNA, „Tu Manera”, tot de pe album „YO”, a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului ”Grand Hotel” de la ABC, produs de Eva Longoria.

Link aici .

×
Subiecte în articol: inna Milano Fashion Week