x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber „Străzi deschise”: Dans, instalaţii de artă contemporană, concerte şi activităţi creative, pe Calea Victoriei

„Străzi deschise”: Dans, instalaţii de artă contemporană, concerte şi activităţi creative, pe Calea Victoriei

de Redacția Jurnalul    |    24 Aug 2024   •   07:40
„Străzi deschise”: Dans, instalaţii de artă contemporană, concerte şi activităţi creative, pe Calea Victoriei

Calea Victoriei redevine pietonală, prin proiectul „Străzi deschise”, care va include în acest sfârşit de săptămână demonstraţii de dans, instalaţii de artă contemporană, expoziţii de statui vivante, concerte şi activităţi creative.

În premieră, în cadrul "Străzi deschise", Arcul de Triumf va fi deschis publicului, a informat Primăria Capitalei. Monumentul care marchează victoria României în Primul Război Mondial îşi va deschide porţile publicului larg în ambele zile de weekend, în intervalul 12,00 - 20,00 (ultima intrare fiind la 19,30). Bucureştenii şi turiştii vor putea afla mai multe despre istoria României şi vor putea admira oraşul prin lunetele puse la dispoziţie de organizatori. Accesul va fi gratuit.

Sâmbătă şi duminică, între orele 18,30 şi 21,15, Calea Victoriei se va transforma într-un imens ring de dans cu prilejul celei de-a II-a ediţii a evenimentului Noaptea Dansului, organizat de Creator Media Team.

"Mii de bucureşteni sunt aşteptaţi să danseze până la apusul soarelui în cadrul celui mai mare exerciţiu de dans colectiv din Capitală, în cinci hotspot-uri de pe Calea Victoriei: zona Monteoru - Hotel Radisson Blu - Monumentul Renaşterii - Cercul Militar Naţional - Muzeul Naţional de Istorie a României. Alături de artişti a peste 50 de şcoli, studiouri şi iniţiative de dans, participanţii vor avea ocazia să experimenteze peste 20 de stiluri de dans, de la dans contemporan, dansuri populare româneşti la west coast swing, bachata, salsa, zumba, street dance, merengue, tango argentinian, şi să se alăture celor peste 180 de momente în ritmuri ameţitoare - flashmob-uri, demonstraţii de dans, dance battles - pregătite de organizatori", se precizează într-un comunicat al municipalităţii.

În intervalul 10,00 - 20,00, în zona Hotelului Novotel, trecătorii vor putea admira instalaţia de artă contemporană "Somnul raţiunii naşte idei", creată de Alexandru Simion-Boeriu, "o invitaţie la reflecţie pe tema manipulării informaţionale într-o lume dominată de reţelele sociale". Lucrarea este prezentată în cadrul Săptămânii Sustenabilităţii Creative (CS Week), eveniment aflat la a III-a ediţie, organizat de Galeria Galateca şi Asociaţia Culturală Neo Art România.

De asemenea, sâmbătă, între orele 17,00 şi 20,00, şi duminică, de la ora 18,00, trupa REAL - Andra Pierşinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară) şi Leon Craioveanu (percuţie) - va anima atmosfera cu reprezentaţii live.

Sâmbătă, Editura Nemira & Saatchi Creative Hub propun publicului expoziţia de statui vivante "Cititorul - O nouă specie pe cale de dispariţie", în intervalul 17,00 - 21,00, în zona magazinului Max Mara. Trecătorii se vor întâlni cu diferite "specii rare de cititori", precum cititorul de autori români sau cititorul de beletristică, şi vor putea afla recomandări de cărţi şi cum pot susţine actul lecturii.

Copiii şi părinţii sunt invitaţi duminică, începând cu ora 10,00, la atelierul "La poveşti pe Calea Victoriei", organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române pe Calea Victoriei nr. 110. Alături de coordonatorii Iulia Iordan şi Monica Bumbeş, cei mici pot afla, prin activităţi creative interactive, mai multe despre istoria uneia dintre cele mai cunoscute artere ale Capitalei. Sâmbătă şi duminică, în intervalul 17,00 - 21,00, artistul Vasile Catrina "le va oferi bucureştenilor momente concretizate în schiţe şi caricaturi" în zona Statuii Iuliu Maniu.

La Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti, vizitatorii pot afla mai multe despre istoria complexului arhitectonic de la Văcăreşti, precum şi despre evoluţia raporturilor dintre generaţii în ultimii trei sute de ani în contextul urban autohton cu prilejul expoziţiilor "În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani" şi "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute", deschise publicului pe parcursul weekendului, între orele 10,00 şi 17,30.

Bucureştenii vor putea vizita de asemenea expoziţia "Universul lui Salvador Dali", deschisă doar până la 1 septembrie la ARCUB - Hanul Gabroveni, zilnic, între orele 10,00 şi 20,00. Expoziţia "Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic" este deschisă publicului, de marţi până duminică, între orele 12,00 şi 18,30, până la 20 septembrie la Casa Eliad (Bulevardul Mircea Vodă nr. 5).

Totodată, publicul este invitat să afle care sunt cele mai recente evoluţii şi tendinţe ale comunităţii artistice din Capitală prin expoziţii de pictură, artă decorativă, iconografie, grafică şi design vestimentar, prezentate de Şcoala de Artă Bucureşti, la sediul instituţiei din Strada Cuza Vodă nr. 100 (sectorul 4), în intervalul 15,00 - 20,30.

În cadrul programului "Străzi deschise" din acest weekend vor fi instituite restricţii de trafic între orele 10,00 şi 22,00. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23,00 până la ora 09,00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete. 

×