Tavi Colen și fiul său, Mario(10 ani), au câștigat aseară cea de-a șasea ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, iar cei 7.000 de lei obținuți de ei au fost donați deja lui Ionuț, un băiețel cu grave probleme de sănătate.
În urma amuzantelor probe pe care le-au avut de trecut și a incomodelor întrebări la care au trebuit să răspundă, Tavi și Mario au demonstrat că se cunosc foarte bine unul pe altul. “A fost o super emisiune, în care ne-am simțit extraordinar și ne-am distrat foarte tare. Cu această ocazie, am descoperit în copilul meu un viitor bărbat foarte bun, foarte sufletist și un om de încredere”, a spus Tavi Colen.
Copiii vedetelor au dezvăluit lucruri neștiute despre părinții, respectiv bunicii lor celebri și în această ediție a show-ului prezentat de Dan Bittman.
Astfel, Maria (9 ani) și Ana (7 ani), nepoatele interpretei de muzică populară Maria Dragomiroiu au spus, printre altele, despre bunica lor că se binedispune cu vin și țuică de la fratele ei, Iustin, că și-a făcut o operație estetică la ochi, că face 15 genoflexiuni înainte de culcare, că poate să facă șpagatul, sfoara și să stea în cap, dar și că îi place să mănânce gheare de găină sau curcan.
La rândul ei, Riana (4 ani), fetița interpretei de muzică machidonească Diana Bișinicu, a mărturisit despre mama ei că este cântăreața preferată a lui Gigi Becali, că se urcă zilnic pe cântar să vadă dacă s-a îngrășat, că vorbește singură în oglindă, că are 70 de perechi de pantofi și că părintele Arsenie Boca a ajutat-o să rămână însărcinată, după ce aceasta s-a rugat la mormântul lui.
De asemenea, Mario(10 ani) a zis că tatălui său, Tavi Colen, îi e frică să nu-l prindă Emma, iubita sa, că mănâncă pâine pe ascuns, că plescăie la masă, că își roade unghiile și că e în stare să mănânce un crap întreg la o masă.
Invitații speciali ai ediției au fost gimnastul Marian Drăgulescu și mama sa, Silvia. Ei au povestit o întâmplare din copilăria sportivului, al cărui deznodământ a trebuit ghicit de cei trei părinți celebri din platou. Astfel, telespectatorii Antenei 1 au aflat cum, atunci când mama sa îl punea să-i dea de mâncare fratelui mai mic, viitorul mare gimnast îl “ajuta” pe acesta să-și termine porția de măr cu biscuiți în timp record, mâncându-i-o.