x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Trei ”crai” sunt gazdele “FANtastic Show”, cea mai nouă producție a Antenei 1

Trei ”crai” sunt gazdele “FANtastic Show”, cea mai nouă producție a Antenei 1

17 Iun 2016   •   12:10
Trei ”crai” sunt gazdele “FANtastic Show”, cea mai nouă producție a Antenei 1
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Vara aceasta, Antena 1 difuzează “FANtastic Show”, o nouă emisiune de divertisment, al cărei prezentator va fi Florin Ristei. Show-ul va pune față în față, pe parcursul mai multor ediții, două echipe de artiști care se vor întrece în tot felul de probe amuzante.

Cele două echipe, cea roșie și cea verde, vor fi conduse de căpi­tanii Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, doi buni prieteni care, de această dată, se vor afla în postu­ra de rivali. Show-ul va avea și un juriu, format din cinci membri din public, care va aprecia “la plăcere” anumite probe pe care cele două echipe le vor avea de trecut. “Due­tul popular”, “Traduceri muzicale”, “Karaoke cu… cuvinte”, “Paharele cu masa rotundă”, “Alfabetul” sau “Ruleta imitatorilor” sunt doar câ­teva din cele 11 probe distractive care îi vor pune la treabă pe cei șase fantastici din platou.

“Mă bucur că îl voi avea din nou alături pe bunul meu prieten Andrei Ștefănescu și că o să-mi întâlnesc mai vechii și mai noii colegi care vor veni alături de noi să ne distrăm în acest nou proiect”, spune Liviu Vârciu.

“Am făcut o echipă frumoasă cu Liviu la «Te cunosc de unde­va!». Mi-am dat seama că lumea ne place, ne vrea şi sunt sigur că ne va urmări şi la «FANtastic Show». La filmări, noi ne-am distrat foarte mult şi sunt convins că şi telespec­tatorii o vor face din faţa micilor ecrane. Le va plăcea cu siguranţă acest format nou, fresh şi distrac­tiv. Iar eu mă bucur foarte mult că sunt din nou pe platouri cu Liviu Vârciu şi că, de data asta, va trebui să ne şi «războim»”, adaugă Andrei Ştefănescu.

La rândul său, Florin Ristei spune că se simte minunat în pos­tura de prezentator al show-ului. “Am pornit cu puține emoții, fi­rești de altfel, dar când ai lângă tine o echipă pe care o cunoști și niște artiști participanți în emisiune care îți dau încredere și te încurajează, atunci nu poate fi decât bine”, măr­turisește el. De ce telespectatorii nu trebuie să rateze acest show, spune tot el: “În primul rând, ca să vadă dacă mă fac de râs sau nu… Apoi, pentru că este un spectacol în care toată lumea se simte bine”.

×
Subiecte în articol: FANtastic Show