x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Vedetele-brand ale posturilor naționale nu vor migra în acest an

Vedetele-brand ale posturilor naționale nu vor migra în acest an

01 Feb 2016   •   10:00
Vedetele-brand ale posturilor naționale nu vor migra în acest an

În media, în general, și în televiziune, în special, schimbările sunt profunde și însemnate. Pentru cei maturi, care mai țin minte „programele” TVR înainte de ’89, nu există grad de comparație cu acum. Emisiuni shiny floor, vedete nenumărate, strălucire, investiții serioase în formate celebre și un public românesc extrem de pretențios, sunt doar câteva aspecte ale televiziunii de astăzi.

Dan Negru este cea mai longevivă vedetă de divertisment, ale cărei performanțe de audiență sunt memorabile. El va spune, în această ediție, ce schimbări crede că vor exista pe piața media în 2016. „Vor crește în audiență televiziunile pe care Kantar nu le monitorizează și care acum sunt catalogate la secțiunea «Others». Televiziunile de nișă vor lua mai mult din public. În primăvară, va fi o inflație de umor pe televiziuni, în vară va fi un exces de sport datorită Campionatului European și a Olimpiadei și, în toamnă-iarnă, vor crește televiziunile de știri datorită alegerilor parlamentare. Vedetele-brand ale televiziunilor nu vor migra nici anul asta, pot exista în continuare migrații la nivel de jurați, cântăreți, actori de la o televiziune la alta, dar vedetele-brand vor rămâne pe poziții”, consideră Dan Negru.
 

×