x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Nunta Cosmică 2023 a început. Astrolog Valeriu Pănoiu: Soarele și Luna în exaltare împletesc o vrajă

Nunta Cosmică 2023 a început. Astrolog Valeriu Pănoiu: Soarele și Luna în exaltare împletesc o vrajă

de Redacția Jurnalul    |    25 Mar 2023   •   08:20
Nunta Cosmică 2023 a început. Astrolog Valeriu Pănoiu: Soarele și Luna în exaltare împletesc o vrajă
Sursa foto: Hepta

În 2023, nunta cosmică are loc în intervalul 23 martie (începând cu ora 21:42) - 26 martie (până la ora 3:41). Cele două zile și jumătate din fiecare an în care putem sădi vise și proiecte îndrăznețe.

Astrologul și numerologul Valeriu Pănoiu ne explică ce înseamnă aceste tranzite:

„În aceste zile, Soarele se află în cel mai răsfățat loc din zodiac pentru el (Berbecul), iar Luna beneficiază de aceleași privilegii, care pentru ea vin în zodia Taurului.

Spiritul (Soarele) și sufletul (Luna) își dau întâlnire într-un spa, ca să pregătească trupul pentru cele mai potrivite direcții pentru el timp de un an. Vibrația este atât de ridicată zilele acestea încât schimbările prin care trecem le resimțim la nivel de rescriere a ADN-ului. Trupul se aliniază cu sufletul și spiritul, trecând prin stări emoționale fluctuante, prin oscilații de dispoziție sau chiar reacții fizice ori fiziologice de impact: devitalizare, oboseală, agitație, dureri de cap, de stomac, viroze, senzație de rău general, boală. Ele sunt normale, fiind semne de eliberare, de curățare a unor reziduuri formate din emoții, stresuri și tensiuni. Această detoxifiere astrală este însoțită de faza următoare, ce presupune energizarea și învăluirea într-un strat protector de Lumină.

Această aliniere ne face conștienți de noi, ne aduce revelații, ne pune în stare de vigilență. Pe nunta cosmică, avem un vârf de claritate în viețile noastre. Știm ce avem de făcut, care sunt cele mai bune decizii, înțelegem ce e mai bine pentru noi, integrăm mai ușor trecutul, renunțăm la așteptări, cultivăm acceptarea, identificăm de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă, ne dăm seama dacă suntem sau nu la locul potrivit.

Soarele și Luna în exaltare împletesc o vrajă. Timpul se oprește în loc pentru ca noi să plonjăm într-un prezent continuu și să ne uităm din afară, cu sinceritate, la viața noastră. După ce clepsidra își reia numărătoarea boabelor de nisip, de duminică dimineața încolo, avem forța de a pune în practică ceea ce ne este absolut evident că avem de trăit.

În clipa suspendată a zilelor de 24-25 martie (începând din 23 seara și terminând pe 26 înainte de zorii zilei) ne încărcăm cu energie de materializare pentru un an de zile. Singura condiție este menținerea gândurilor pe vibrația cea mai înaltă! Orice frică, orice îngrijorare, orice invidie, orice gând de răzbunare, orice nemulțumire, ne slăbesc și ne taie elanul până la următoarea nuntă cosmică. De aceea, este esențial ca în aceste două zile și jumătate să facem ceea ce ne place, să nu onorăm invitațiile de conveniență, să evităm compania oamenilor care ne vampirizează, să nu lăsăm mintea să zboare în scenarii negative, să nu citim informații care ne programează pe minus, să evităm cu desăvârșire știrile cu impact negativ emoțional. Să stăm în recunoștință și bucurie, să zâmbim, să râdem, să facem daruri altora și nouă înșine.

Sunt zile în care este recomandat să ne abandonăm într-un hobby sau într-o pasiune. Magia astrală încurajează răsfățul. Iar cei ce știu să se răsfețe, știu prea bine să-i răsfețe pe alții, căci dacă vrei să primești, trebuie mai întâi să dai. Așa că fiecare dintre noi să facă bine să dăruiască altora ceva din ce are el mai bun! Dacă este expert în dulciuri, să gătească o prăjitură. Dacă scrie, să scrie și să-i bucure pe alții. Dacă este specialist în drumeții, să adune gașca. Surprizele, darurile, bucuriile spontane pe care le facem ridică vibrația tuturor și ni se întorc înzecit. Conectarea permanentă cu Sursa, ritualurile de Lumină, concentrarea pe toate motivele pentru care avem de mulțumit ne dă acum forță de înălțare pentru un an de zile.

Eu vă dăruiesc și o rugăciune:

‘Tată, îți mulțumesc că mă ajuți să mențin gândurile cu cea mai ridicată vibrație, pentru a crea versiunea cea mai înaltă a vieții mele!’

În aceste zile de trepidație astrală, răsfățul este magia vieții, care ne creează realitatea optimă pentru un an de zile! Cei care știu să se răsfețe, să fie ei înșiși. Cei care nu știu, să facă bine să învețe, înțelegând că viața ne dă ce ne dăm singuri. Ea ne răsfață în măsura în care noi ne dăm voie să oferim altora și să ne oferim singuri răsfăț.”

×