Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe teritoriul României, sărbătoarea are mai multe denumiri: în Transilvania, Banat, Oltenia, Maramureş sau Bucovina este numită Sânziene, în timp ce în Muntenia și Oltenia se numește Drăgaică. În unele zone, poartă denumiri locale: Cap de vară, Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, dar și Dânsele, Vâlvele, Iezmele, Irodiadele, Nagodele, Vântoasele, Zânele, Domnițele sau Măiastrele.
În credința populară, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Se spune că, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele „dau îndărăt”, adică nu mai cresc.
Bune, bune, dar și rele
Dansul lor ritualic e legat de simbolismul Soarelui şi marchează caracterul special al zilei celei mai lungi din an, invitaţie la bucurie. Nerespectându-i-se ziua, Sânziana se răzbună prin vârtejuri, grindină, vijelie, flori văduvite de miros ori plante fără leac. Despre astfel de credințe scrie Ion Ghinoiu în „Comoara satelor”. Sânzienele îşi încing hora-ritual noaptea, înaintea zilei de 24 iunie. E Noaptea de Sânziene, noaptea când „se deschid Cerurile”. Această temă este exploatată în literatura fantastică de la noi de Mircea Eliade.
Personajele mitice apar în cete, de obicei în număr impar, cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul (23 spre 24 iunie). Ele umblă pe pământ sau plutesc prin aer, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii. Zâne bune, Sânzienelor le place să fie iubite, dar pot deveni la fel de rele și dușmănoase precum Ielele sau Rusaliile, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac. Aceste femei frumoase sunt preotese ale soarelui, divinități ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Mircea Eliade este de părere că Sânzienele continuă un cult roman închinat zeiței Diana (Sanctae Dianae), venerată și pe teritoriul Daciei.
Obiceiuri de Drăgaică
În noaptea de 23 iunie, fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene sau tulpini de cicoare, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului.
Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu Drăgaicele, juca şi Soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.
De Sânziene, potrivit tradiției din bătrâni, este cel mai potrivit să culegi ierburi medicinale. În noaptea de dinaintea sărbătorii, femeile merg să culeagă flori și plante pe care le vor folosi pe parcursul anului la diferite afecțiuni, dar și pentru a alunga răul din locuințe. Drăgaicele intensifică parfumul florilor, măresc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. În plus, apără copiii de boli, cresc bobul grâului ori sporesc rodul pământului. Tot ele înmulțesc păsările cerului, aduc femeilor prunci frumoși, iar fetelor mari, ursitul.
În unele zone, fetele își fac coronițe din Sânziene, pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
Fetele merg la scăldat sau se tăvălesc prin rouă
Gospodarii încearcă să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agață cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe este prins păr de la anumite animale sau puf/ pene de la păsări consideră că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene sunt prinse în coronițe sau, legate în formă de cruce, sunt duse la biserică, unde sunt sfințite.
Pentru a scăpa de boli, fetele și femeile se scaldă în ape curgătoare. Iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice, de sărbătoarea Sânzienelor se aprind focuri în care se aruncă substanțe puternic mirositoare. Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate se pun flori mirositoare pe morminte.
Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.
În țară, această sărbătoare este celebrată prin târguri. Printre cele mai renumite târguri se numără cele de la Buzău, Focșani, Câmpulung Muscel, Buda (Vrancea), Ipătești (Olt), Pitești, Cărbunești (Olt), Giurgeni (Ialomița), Broșteni (Mehedinți) și, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.
Drăgaica se mai numește și „Amuțitul Cucului”. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene înseamnă că vara va fi secetoasă.
