x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ziua Copilului la Antena 3. Ce au făcut, în direct, Maria Coman și Lorena Burlacu

Ziua Copilului la Antena 3. Ce au făcut, în direct, Maria Coman și Lorena Burlacu

de Antena 3    |    01 Iun 2016   •   18:00
Ziua Copilului la Antena 3. Ce au făcut, în direct, Maria Coman și Lorena Burlacu

Ziua Copilului 2016. Maria Coman și Lorena Burlacu au fost, miercuri, protagonistele unui nou moment vesel la Antena 3.

Ca să nu rateze ocazia de a marca într-un mod inedit Ziua Copilului, cele două simpatice prezentatoare au început să cânte împreună unul dintre cântecele copilăriei noastre, ''O lume minunată'', compus de Mihai Constantinescu. 

×