De ziua lui Ceausescu, un grup de dizidenti a condamnat raportul Tismaneanu
Nicolae Ceausescu ar fi implinit ieri 89 de ani. Intr-o zi ce pana la revolutie se impunea a fi omagiala, un grup de reprezentanti ai luptei anticomuniste din Romania a tagaduit raportul Tismaneanu aflat pe site-ul Presedintiei. Unde? Langa uniforme de pionieri, obiecte ale fostului dictator, printre poze ale Epocii de Aur si radiouri difuzand repetitiv "a-lo! a-lo!"â¦
"Iar, tu, Romanie mandra/Tot mereu sa dainuiesti,/Si in comunista era,/Ca o stea sa stralucesti", sta scris pe o sculptura kitsch, langa un birou oferit ca dar dictatorului de catre Comitetul Municipal Bucuresti al Partidului Comunist Roman. Vernisajul expozitiei "Epoca de Aur: intre propaganda si realitate" s-a deschis ieri, la Muzeul National de Istorie. E-he-he, la asa vremuri, asa eveniment! Culegeri de cantece "Partidul, Ceausescu, Romania", vaze gigantice imprimate cu portretele Ceausestilor zambind larg, o cutie de mazare din acea perioada, cuvantari expuse pe pereti, canistre cu care oamenii plecau la cozi interminabile la statiile PECO, extrase din ziare ce aduc aminte de "rationalizarea" produselor de baza, cartea de munca a Tovarasului, de profesie "economist". Batrani nostalgici ce pledau, caror aveau rabdare sa asculte, "traiul bun de altadata". Copii ce ascultau, ca in fata unei mari grozavii, explicatiile parintilor despre marsurile la care participau fortat, pentru a-si preaslavi "conducatorul suprem". Un ministru al Culturii ce vorbea detasat despre un "remember al unei epoci extrem de dureroase"â¦
CONTESTARI. Evenimentul a strans deopotriva batrani ce inca mai jinduiesc dupa comunism si fosti dizidenti ai regimului. Zoea Radulescu (Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista), Vasile Paraschiv (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania), Nicolae Purcarea, Paul Goma, Teofil Mija si Constantin Dobre (liderul minerilor grevisti ai anului 1977) au contestat raportul Tismaneau de condamnare a comunismului. "Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar. Mai mult, asa-zisul «Raport Final» elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista, prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric", a citit Victor Roncea, presedintele Asociatiei Civic Media, din protest. Protestatarii au sustinut ca e nevoie de intocmirea unui alt raport, realizat fara cheltuieli din bani publici, de catre o comisie aflata sub "autoritatea morala si profesionala" a lui Paul Goma.
ACUZE
|
Valentin Ceausescu a declarat ieri, in fata Instantei Curtii de Apel Bucuresti, ca, in timp ce el si fratii sai erau cercetati dupa revolutia din decembrie 1989 procurorii le-au sustras din bunuri si le-au vandut prin magazinele tip consignatii. Tot ieri, Instanta Tribunalului Bucuresti a hotarat "restituirea catre Valentin Ceausescu a tuturor bunurilor cu privire la care au fost dispuse masuri de indisponibilitate si confiscare si care nu au fost restituite, bunuri ridicate de la acesta si de la Nicu Ceausescu". La iesirea din sala de judecata, Valentin a declarat ca va continua sa lupte pentru a-si recupera bunurile si pentru clarificarea situatiei mormintelor parintilor sai.
|
Citește pe Antena3.ro