x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Bugetul discordiei

Bugetul discordiei

de Radu Croitoru    |    15 Dec 2005   •   00:00
Bugetul discordiei

Doua zile extrem de importante ale responsabililor europeni, care s-au reunit la Bruxelles pentru a incerca sa cada de acord asupra bugetului comunitar. Rabatul Angliei este crucial pentru deblocarea situatiei.

Premierul britanic este cel care poate directiona discutiile de la Bruxelles spre un succes, insa Tony Blair se afla intre opinia publica britanica si partenerii europeni. Blair spera intr-un acord asupra bugetului european, pentru a salva bilantul presedintiei UE, dar nu poate ceda prea mult teren in privinta rabatului britanic, considerat extrem de important de opinia publica nationala.

EUROPA. Pe de alta parte, cei 24 de parteneri comunitari exercita presiuni intense asupra lui Blair, pe care il acuza ca a provocat, in iunie, esecul precedentului acord privind finantarea Uniunii Europene in perioada 2007-2013.

Analistii considera ca, in calitate de lider interesat de mostenirea pe care o va lasa, Blair va incerca din rasputeri sa evite sa ramana in istoria tarii sale drept personajul care a renuntat la rabatul obtinut in 1984. Toate tarile europene ataca acest rabat acordat Londrei intr-un moment in care Marea Britanie era o tara mult mai putin bogata decat in prezent.

BLOCAJ. Anglia considera ca bugetul european trebuie canalizat mai degraba spre cercetare decat spre agricultura, dar se loveste de refuzul Frantei, sustinuta de alte 12 tari, pentru a reveni la compromisul din 2003, conform caruia Politica Agricola Comuna nu va fi rediscutata timp de zece ani. Pentru a depasi obstacolul, Londra s-a oferit luni sa renunte, pe termen de sase ani, la 8 miliarde de euro din rabat, in beneficiul a sase tari care au aderat in 2004 si care sunt considerate cele mai sarace din Uniune.

SANSE. Presa europeana sustine ca Blair se pregateste sa faca o noua propunere, foarte asemanatoare cu cea consensuala formulata de Comisia Europeana in octombrie. Singura sa solicitare specifica s-ar referi la dezbaterea, in 2009, a unei eventuale revizuiri a Politicii Agricole Comune. Efectul declaratiilor sale pare sa fi fost limitat pentru moment, unul dintre motive fiind erodarea pozitiei sale pe plan intern. Blair a anuntat ca al treilea mandat de premier, obtinut intr-o confruntare stransa in luna mai, va fi si ultimul, iar autoritatea sa in randurile propriului partid pare sa se fi redus.

AVERTIZARE
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a atras atentia asupra faptului ca un nou esec la summit-ul de la Bruxelles ar avea consecinte economice negative pentru noile state membre, subliniind ca statele respective nu vor avea timp sa isi pregateasca programele de dezvoltare pentru 2007.

Barroso a precizat ca orice compromis ar trebui sa se bazeze pe un nivel de investitii mai ridicat decat cel prevazut de propunerile presedintiei britanice formulate pana in acest moment si pe o participare mai justa a noilor state membre la aceste investitii.

In comparatie cu propunerea avansata in iunie, britanicii sugereaza reducerea totalului cheltuielilor cu 25 de miliarde de euro, diminuand cu 12,7 miliarde de euro ajutorul regional acordat noilor state membre.

ROMANIA
Romania se aliniaza pozitiei celor zece noi state membre ale Uniunii Europene si nu va sustine propunerea britanica referitoare la perspectiva financiara pe perioada 2007-2013, a declarat ieri premierul Calin Popescu-Tariceanu. El a amintit ca, pentru Romania si Bulgaria, este important sa beneficieze de sume cat mai mari pentru proiecte de investitii in zone profitabile, precizand ca aceasta pozitie va fi adoptata si la Bruxelles, in cazul in care propunerea britanica privind bugetul UE nu va fi imbunatatita. "Ne asteptam la o propunere care sa se bazeze pe principiul fundamental pe care s-a construit Uniunea Europeana in decursul evolutiei ei, principiul care a permis acordarea de catre statele bogate a unor ajutoare catre statele mai putin dezvoltate", a explicat Tariceanu. (Florina Zainescu)
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul