Caragiale - Prorocul cel rau

155 de ani de hohote. "Suntem cum am fost, si teama mi-e ca nu cumva tot asa sa si ramanem". Asta scria despre noi, romanii, Nenea Iancu acum un secol. Cine sa fi fost EL? Geniu? Produs de concepte al natiei noastre? Sau vrajitor demonic, care a ghicit ce va sa fim si peste 100 de ani. Ne vedem ca-ntr-o oglinda, ne plangem ca nu mai scapam de El. Ion nu mai scapa EL de noi. S-a nascut pe 30 ianuarie. Postul National de televiziune a programat "O scrisoare pierduta". Totul se improspateaza, continuam sa fim de-acolo. Si de-acolo ne priveste trist si continua sa rada de pacate si incheie cu: "Ei, zi-le oameni si da-le pace". Orice am citi din scrierile lui, totul se potriveste.

1 AdevArul - 12 Martie. "Nu vedem decat grija stomacului. In toate administratiile se fura. Zilnic sunt descoperiti inalti functionari care au prevaricat milioane. Mariti de-ndata cu talia noua a tarii, micii borfasi au pierit, spre a lasa locul marilor deturnatori. Dezorientarea morala e de speriat. S-a pierdut aproape notiunea lucrului moral si a celui imoral. Un mercantilism respingator, care a luat masca luptei legitime pentru trai, a gonit din societatea romaneasca «idealul». Rasfoiesc corespondenta. Uluitor, mereu ne spune cate ceva. Februarie 1906."

"Dragutilor, cu ce alta va pot multumi pentru delicata voastra atentiune decat cu urarea din toata inima?... sa va dea Dumnezeu numai bine si noroc. Sa traiti frumos nesocotind micile necazuri trecatoare si bucurandu-va cuminte de atatea daruri bune ale vietii. Fiti BRAVI. Nu uitati niciodata ca fericirea adevarata si-o gaseste OMUL mai degraba-n adancimea sufletului sau decat in vastitatea lumii. Acolo, in fundul sufletului, cand e sufletul intreg, se arata Dumnezeu mai luminos si mai atotputernic decat in toate celelalte ale sale minunate si nemarginite aratari. Arata-se voua acolo asa de generos cum doresc sa li se arate si copiilor mei! Fiti sanatosi si veseli si primiti calduroase imbratisari de la al vostru devotat ca un unchiu’ bun.

Al vostru Caragiale"

Si daca ne-am repezi si l-am intreba disperati: "Sa se piarda oare neamul romanesc?". Atunci, el ar raspunde cum a facut-o altadata intr-o epistola scrisa lui Al. Vlahuta. "Hai sa nu ne mai facem inima rea si spaima degeaba ca neamul romanesc e mai stricat decat altele. Nu e mai stricat e numai nefacut inca. Nu e pana acum dospit cum se cuvine. E inca nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit junghetura franta. Neamul nostru romanesc nu poate scoate din sanu-i un conducator. Inca nu stie de cine sa asculte. Fiindca nu crede in nimeni. Si fript cu lapte, sufla si-n branza. Iar daca la noi toti comanda si nimini n-asculta, cum nu s-a nascut nici cine stie asculta, nici cine stie comanda. Mergem si noi cum merg toate-n natura, adica sub imperiul necesitatii; cum o vrea cel de sus... Dumnezeu adica. Dar lasa ca o sa fie el bun si n-o sa ne duca de rapa. Cum sa se piarda neamul romanesc. Auzi dumneata. Fugi d-aci. Dar intoarca-se OLTUL si MURESUL de-a-ndaratelea si neamul romanesc tot neam romanesc ramane. Daa... astept cu rabdare sa vina vremea cand sa dea culturii si civilizatiei europene concursul lui specific; pe cat va fi fost inzestrat si el de Dumnezeu. Fie data-n omenire, parte cat mai frumoasa si neamului romanesc. Dumnezeu sa ne aiba in sfanta lui paza sanatosi si veseli. Caragiale."

Asta e! Intotdeauna, si ieri, si azi Nenea Iancu "ne-a iubit si ne-a inteles sufletul nostru slabit si dezordonat de atata zbucium de vreme", dar i-a placut mai mult sa ne puna-n scrierile lui RIDICOLUL si SCADERILE decat iluziile si sperantele, pentru ca - mai spune el - "m-au impresionat mai mult amagirile grabitei noastre civilizatii. VITIUL e mai degraba decat VIRTUTEA. VITIUL, cum gaseste el prilej in oarbele imprejurari". Suntem in 2007. Ce proroc rau ai fost, Nene Iancule!

Portrete. De la scriitori adunate (N. Stanescu, Geo Bogza, Slavici, Serban Cioculescu):
- Nenea Iancu. OM sucit. Plin de contradictii. Rau platnic. Foarte zgarcit si foarte risipitor. Ori bun sa-l pui la rana, ori mai rau decat un caine de stanca.
- Un produs de inceput al secolului nostru. Crud pana la neomenie! Slobod pana la ingratitudine! Nerusinat pana la cinism!
- Pe Nenea Iancu l-a nascut ma-sa cu aripi de cucuta. Orice lucru de aici, de ieri si de azi, il reflecta numai pe el. Limba otravita! Adevar cu forta!
- Asta e, mai copii, zambeste Nenea Iancu cu putina suferinta! "Trista noastra lume cu micimi si scaderi."