Joaca de-a teatrul

Viata copiilor cu sindrom Down poate fi imbunatatita cu ajutor specializat primit din prima copilarie. Iar terapia prin teatru poate fi o metoda complementara serviciilor medicale specializate.

"Esenta unei terapii prin teatru este ca in clipa in care incepi sa te joci de-a teatrul, primul lucru pe care il faci este ca te transpui intr-o alta lume, in care tu nu mai esti copilul cu probleme pe care mama trebuie sa il ajute tot timpul. Esti altcineva, care nu are aceste probleme.

O bariera mintala este depasita din start, din clipa aceea este ca si cum ti-ai depasi handicapul", afirma Liana Ceterchi, regizor la Teatrul Mic si directorul executiv al Asociatiei femeilor din teatru "If.../Daca... pentru femei".

Dezvoltarea imaginatiei

Copiii cu sindromul Down prezinta o mare afectivitate fata de cei suferinzi. Copiii sunt foarte deschisi, te coplesesc cu afectivitatea lor, sunt tot timpul zambitori, vor sa te imbratiseze. Gratie acestor calitati, in strainatate, in centrele de recuperare, copilul cu Down este frecvent alaturi de copilul cu pareze, oferindu-i acestuia prietenie si grija.

Punand in scena basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte", Liana Ceterchi a observat cum teatrul ii ajuta pe copiii cu dizabilitati de la 4, 5 ani si pana la adolescenta sa isi depaseasca problemele si sentimentele, sa isi rezolve conflictele cu altii, primind in acelasi timp suport emotional.

Teatrul este o metoda de recuperare a celor care sufera de boli psihice, care exploreaza problemele interioare ale copilului prin actiune, prin miscare si prin cuvant. Repetitia incepe cu exercitii fizice, in acelasi timp se incearca invatarea unor versuri, a unor cantecele. De altfel, pentru ca micii "actori" sa invete si sa retina mai usor rolurile, povestile puse in scena sunt transpuse in versuri. Teatrul ofera posibilitatea de a patrunde intr-o alta realitate, in care lucrurile si animalele pot vorbi, in care sentimentele iau chipul unor personaje, in care sunt posibile minuni si vraji, in care jucariile, obiectele din jur se transforma in personaje sau recuzita. Prin joaca de-a teatrul, copiii isi descopera resursele interioare, isi dezvolta imaginatia, potentialul creator si spontaneitatea.

PARINTII. Treptele de atentie ale copiilor bolnavi sunt diferite, in functie de mediul din care provin. Parintii trebuie sa le spuna acestora poezii, sa ii ajute sa-si exprime sentimentele altfel decat copiii normali. Uneori, handicapul este compensat parca prin altceva – unii copii picteaza, altii au talent la muzica.

METODE. Rabdarea, activitatea constanta si intuitia sunt cele mai bune metode de lucru cu acesti copii. Pentru ei, piesele de teatru in care joaca sunt un alt univers. Faptul ca li se acorda incredere le da curaj, pentru ca, de multe ori, viata lor s-a limitat numai la "nu ai voie" sau "nu pune mana ca te poti rani".