x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul O felina engleza cu personalitate

O felina engleza cu personalitate

28 Oct 2004   •   00:00

Toate berlinele de lux sunt impresionante. Jaguar S-Type reprezinta insa o stare de spirit si un semn al distinctiei. Versiunea diesel a acestui model ofera performante ce o apropie mult de BMW Seria 5.

CATALIN FAINISI

TRIUMFAL. Jaguar S-Type reuseste sa-ti intre la inima atat prin aspect, cat si prin comportamentul excelent
Eticheta si traditia sunt foarte importante pentru un constructor important precum Jaguar. Acesta este si motivul pentru care S-Type este o masina deosebita. Spre deosebire de X-Type, pentru care britanicii au imprumutat mai multe componente de la compania-mama Ford, acest model reprezinta cu adevarat stilul elegant al Albionului.

SILENTIOS. Inca de la primul contact cu masina ramai impresionat de aspectul spectaculos al acestei feline. Grila radiatorului si cele patru faruri rotunde denota o combinatie perfecta intre masinile retro si cele moderne, S-Type pastrand caracteristicile distinctive care au facut Jaguarul celebru in toata lumea. Din punct de vedere al comportamentului pe sosea, limuzina britanica exceleaza la capitolul silentiozitate si suavitate, drumul asternandu-se lin sub rotile sale. Motorul de 2,7 litri diesel V6, ce dezvolta 207 cai putere, o propulseaza la peste 227 de kilometri pe ora (viteza maxima comunicata de Jaguar), in timp ce consumul mediu de motorina se cifreaza la aproximativ 8 litri/100 km. De asemenea, impresioneaza cuplul maxim de 435 Nm la numai 1.900 de rotatii pe minut.

CALITATE. Ca si performante, S-Type concureaza cu BMW 530d (218 CP), fiind superior celorlalti rivali importanti, Audi A6 3,0 TDI (224 CP) si Mercedes - Benz E320 CDI (204 CP). De asemenea, la cei 50.652 euro, fara TVA, versiunea "Luxury" ofera cel mai bun raport pret-calitate din acest segment. Cutia de viteze automata cu sase rapoarte are o viteza de reactie excelenta, masina ajungand aproape instantaneu la 140 de kilometri pe ora, ceea ce il determina pe sofer sa apese imediat pedala de frana.

DATE

Jaguar S-Type 2,7 D V6 Luxury

  • Pret (fara TVA): 50.652 euro
  • Lungime: 4,87 metri
  • Latime: 1,81 metri
  • Inaltime: 1,44 metri
  • Cilindree: 2,7 litri, motorina
  • Putere: 207 CP
  • Cuplu maxim: 435 Nm/ 1.900 rotatii pe minut
  • Demaraj 0-100 km/h: 8,6 secunde
  • Viteza maxima: 227 km/h
  • Consum mediu: 8 litri/100 km
  • Capacitate portbagaj: 400 litri

    CONFORT LA NIVEL MAXIM

    Calitatea si aspectul interiorului sunt foarte bune la nivelul tuturor detaliilor, fiind in conformitate cu asteptarile oricui achizitioneaza acest gen de masina. Bancheta din spate a lui Jaguar S-Type este putin mai mica decat a rivalelor sale, BMW, Audi si Mercedes-Benz, dar confortul soferului si al pasagerului din dreapta este superior datorita scaunelor foarte bune. De asemenea, volumul portbagajului (400 litri) este mai mic cu aproximativ 120 de litri decat al celorlalte masini. La fel ca toate masinile din acest segment, interiorul poate fi imbunatatit cu diverse optiuni. Sistemul gen "pilot automat" permite o calatorie si mai agreabila pentru cei care nu se grabesc si, mai ales, cand se ruleaza pe autostrada. De asemenea, siguranta celor din habitaclu este asigurata de sistemul ABS cu DSC (Dynamic Stability Control), de airbagul dublu si de side-bagul pentru sofer si pasager. Sistemul de climatizare bi-zona si sistemul performant de sonorizare vin in completarea confortului in Jaguar.
  • ×
    Subiecte în articol: auto