x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul O vizită cu ... ghidaj gratuit

O vizită cu ... ghidaj gratuit

de Loreta Popa    |    21 Feb 2010   •   00:00
O vizită cu ... ghidaj gratuit

Cei care au reuşit să lase deoparte frenezia acestei lumi nebune în care trăim cu toţii au avut parte la începutul lunii februarie, la invitaţia Muzeului Naţional de Artă al României, de o vizită cu ghidaj gratuit din cadrul expoziţiei de gravură japoneză "Imagini ale lumii trecătoare. Kunisada – un mare gravor al Şcolii Utagawa".

Kunisada a fost unul dintre cei mai populari şi prolifici maeştri gravori ai vremii, deşi oarecum nu prea băgat în seamă de istoriografia artei nipone. Unul dintre motivele acestei ignorări a fost calitatea fluctuantă a gravurilor, ce s-au datorat finalizării acestora în colaborare cu numeroşi discipoli.

Discipol al lui Utagawa Toyokuni (1769-1825), cel mai influent membru al Şolii Utagawa, Kunisada îşi consolidează încă din tinereţe o poziţie privilegiată printre gravorii de notorietate ai epocii, abordând o varietate de teme, dar în special reprezentarea frumuseţii feminine şi a actorilor de teatru kabuki. Caracteristic pentru Kunisada este extraordinara varietate a subiectelor şi energia creatoare aproape fără limite, care se bazează în totalitate pe respectul tradiţiei.

A fost colecţionat cu pasiune de amatorii de artă occidentali, care au descoperit prin intermediul operelor sale lumea exotică a Japoniei. Occidentalii au fost mereu atraşi de farmecul civilizaţiei orientale, cu atât mai mult cea niponă, poate singura care a considerat necesar să aibă un Minister al Poeziei. Compoziţii spectaculoase, farmec şi rafinament, asta oferă unele dintre acele opere de artă ale civilizaţiei nipone care au fascinat artiştii impresionişti şi postimpresionişti.

Câteva dintre temele predilecte la Kunisada (1797-1858), desenator şi colorist redutabil, sunt scene de palat, obiceiuri, credinţe, coafuri impresionante, peisaje învolburate de pe kimono-uri, scene de teatru şi figuri de femei frumoase. Compoziţii complexe şi puternice, cromatică impetuoasă, forţa desenului, dar şi tuşele de negru pe hârtie ce nu au cum să nu te impresioneze.

În acea perioadă, gravura era considerată o artă care exprima gusturile populare, departe de spiritualitatea castei nobiliare. Pentru noi e, azi, un prilej de a admira arta unor maeştri ai gravurii precum Hokusai, Hiroshige sau Kunisada. Din ansamblul de gravuri aflate în colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României au fost selectate, în urma unei minuţioase cercetări a colecţiei de artă japoneză păstrate în patrimoniul muzeului, exemplarele cele mai valoroase ca realizare artistică şi calitate a imprimării.

Curatorul expoziţiei şi autorul catalogului ce însoţeşte expoziţia este Carmen Brad, specialist în arta extrem orientală. O secţiune specială este dedicată lucrărilor care îl prezintă pe Genji/Mitsuuji, personaj literar ilustru în epocă. Expoziţia cuprinde de asemenea un set de gravuri create în colaborare cu marele peisagist Utagawa Hiroshige şi este deschisă până în martie 2010.

 

Călătorie în Bretania
Tot februarie a fost ultima lună în care vizitatorii Muzeului Naţional de Artă al României au mai putut vizita expoziţia "Călătorie în Bretania. Artişti francezi şi români descoperind cultura bretonă". Cele peste 200 de piese de artă plastică şi decorativă - pictură, sculptură, stampe, costume somptuos brodate, piese de mobilier tradiţional, obiecte de uz cotidian - au oferit o imagine concludentă asupra acestei regiuni, ale cărei pitoresc şi farmec i-au cucerit pe artiştii români de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Interesant şi atractiv pentru o zi de februarie să călătoreşti pe urmele acestor artişti, pe străduţele oraşelor medievale ale Bretaniei, să pătrunzi în casele în care, printre vechile mobile, se desfăşoară, netulburat de civilizaţie, ritualul existenţei zilnice, să admiri costumele tradiţionale bretone. Nu ai cum să nu fii fascinat de peisajele marine şi de procesiunile ce au loc cu ocazia sărbătorilor străvechi.

×
Subiecte în articol: expozitie