CALENDAR GASTRONOMIC
In traditia populara, de Ovidenie (21 noiembrie) incepe iarna. Urmeaza cateva luni caracterizate prin frig si intuneric, atribute ale mortii. Acesta este motivul pentru care batranii cinsteau intr-un mod deosebit aceasta zi: lumanarile aprinse acum destramau intunericul si luminau drumurile celor morti in lumea cealalta. Pentru cei care au murit fara lumanare era suficient sa arunci un vreasc in focul din vatra, dis-de-dimineata. Valvataia de lumina ajungea pe taramul celalalt, ca si cum cel drag si-ar fi dat sufletul avand lumanarea aprinsa. Desi se afla in Postul Craciunului, fiind totusi o sarbatoare mare, se face abatere de la canoanele postului. In aceasta zi este dezlegare la peste.
Se poate spune ca Ovidenia este o sarbatoare prin excelenta a luminii, a vederii. In noaptea din Ajunul Ovideniei nu ai voie sa adormi. Trebuie sa tii lumanarile aprinse in casa si sa fii atent la semne. Ca si la Craciun, in aceasta noapte se deschide cerul, iar oamenii fara prihana il pot vedea pe Dumnezeu. Tot acum, animalele capata pentru scurt timp darul vorbirii. Si toate acestea pornind de la credinta din unele zone ca, in aceasta zi de noiembrie, s-ar fi nascut Iisus Hristos, intr-o iesle, inconjurat de animale.
Din aceasta zi si pana la Sfantul Gheorghe, femeile nu mai aveau voie sa bata rufele la rau cu maiul. Atunci cand femeile bateau cu maiul, cei aflati in iad se duceau si mai tare in adanc, iar Maica Domnului nu mai avea puterea sa-i scoata la suprafata cu navodul, inainte de Marea Judecata.
MAGIE. Ca in orice moment de trecere (de la iarna la vara in acest caz), de Ovidenie au loc ritualuri magice. In unele regiuni se umple o farfurie cu apa de cu seara, langa ea se pune o lumanare si toata noaptea se pazeste sa nu se stinga. Pe parcursul noptii se fac 300 de matanii (100 seara, 100 la miezul noptii si inca 100 in zori). Daca se respecta acest ritual, insotit de rugaciuni, tot ceea ce iti doresti ti se va indeplini. Fetele isi pot afla ursitul daca lumanarea care a ars toata noaptea de Ovidenie este dusa la o fantana. In apa se va oglindi chipul alesului.
VREME. Si tot in aceasta zi se pot face previziuni meteorologice. Daca va fi senin si soare, vara ce va urma va fi una secetoasa. O zi noroasa este semn rau: in anul ce va veni vor fi multe epidemii. Daca se intampla sa ninga de Ovidenie, va fi o iarna grea, cu multa zapada si ger. De altfel, se spune despre ger ca este mult mai puternic decat soarele. De stralucirea soarelui te poti feri, acoperindu-ti ochii, dar de ger nu ai cum. In cele din urma tot te va ingheta.
|
DESPRE COMORISe spune ca in anumite zile din an, deasupra locului unde sunt ascunse comorile joaca focuri. Cel care vede flacarile se poate considera un om norocos. Tot ce are de facut este sa puna un semn in locul respectiv si sa se intoarca a doua zi. Inainte de a o scoate la lumina, trebuie sa stropeasca locul cu agheasma si neaparat sa poarte la el o cruce. In timpul dezgroparii nu are voie sa scoata nici un cuvant, iar la sfarsit nu este bine sa acopere locul cu pamant, ca va orbi. |
16 - 22 NOIEMBRIE
| ||||
|
Citește pe Antena3.ro