x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Carmen Dragan    |    28 Mai 2008   •   00:00

O petrecere-surpriză ar fi cel mai nime­rit cadou de 1 iunie pentru copii. Deşi nu mai sînt la modă petreceri­le în propria casă, acestea au întotde­a­una un aer mai personal.

O petrecere-surpriză ar fi cel mai nime­rit cadou de 1 iunie pentru copii. Deşi nu mai sînt la modă petreceri­le în propria casă, acestea au întotde­a­una un aer mai personal. Aşa că eu vă pro­pun să ornaţi casa cu obiecte cît mai amuzante şi să le înlăturaţi pe cele fragile, care i-ar împiedica pe invitaţi să se joace în voie. Foarte importantă este pregătirea mesei. Orice fel de mîncare doriţi să pre­gătiţi, trebuie să îi daţi o for­mă atrac­ti­vă. Ră­ţuş­te, clovni, purceluşi, ie­puraşi sau pitici din po­veste sunt formele pe care le puteţi ob­ţine la aperitiv din ouă fierte tari, car­tofi, morcovi, brînză, crenvurşti, roşii, castraveţi şi măsline. Va­poraşele şi broaştele ţestoase se pot realiza din chifle, şuncă, brînză, caş­caval, castraveţi şi puţin mărar. Să nu uităm de dulciuri care pot fi modelate în formă de trenuleţ, format din pan­dişpan şi bomboane de ciocolată, iar torturile pot avea cele mai creative forme. Un pe­pe­ne-surpriză ar fi întotdeauna deliciul me­sei. Tăiaţi un capac, scoa­teţi seminţele, apoi miezul. Amestecaţi miezul tăiat bucăţele cu diverse fructe tăiate şi ele mărunt. Adăugaţi rom şi zahăr, apoi umpleţi pepenele cu această comp­o­zi­ţie. Cînd veţi tăia felii din acest pepene, îi veţi surprinde cu adevărat pe copii.

×
Subiecte în articol: agenda