Pauză de cafea

Auzisem de Jamie Oliver, îi văzusem cărţile prin librării, iar într-o zi, butonând telecomanda, l-am văzut pe blondul bucătar gătind la o fermă dezafectată din Italia, pentru prietenii lui. M-a frapat cât de uşor pregătea totul, parcă în joacă, la fel de uşor cum se şi împrietenea cu oamenii.

Cred că alesese ca loc de a-şi sărbători ziua de naştere ferma tocmai pentru că era un spaţiu generos, unde urmau să încapă toţi cunoscuţii săi. M-am gândit atunci că Jamie pare a avea mai degrabă sânge latin, şi nu britanic, în vine. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc mai îndeaproape, să aflu de unde i se trage pasiunea pentru bucătărit şi plăcerea împărtăşirii, fără de care parcă bucatele nu au acelaşi gust.

Acum o săptămână, am hotărât să-i încerc o reţetă şi am descoperit că sfecla roşie, tarhonul şi pătrunjelul se întâlnesc bucuroase cu friptura de vită, peste care am pus brânza dulce frecată cu ulei de măsline şi cimbru. La final, am băut un pahar de Cabernet Sauvignon, mulţumindu-i şi lui Jamie. După această experienţă, mi-am propus împreună cu sora mea să gătim în fiecare săptămână câte o mâncare de-a lui Jamie, aşa că această ediţie fabuloasă a Jurnalului de bucătărie a venit ca un dar necesar.