x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Proiectul Palas sau oraşul verde

Proiectul Palas sau oraşul verde

09 Aug 2007   •   00:00

La Iaşi, in luna iulie a acestui an, s-a păşit spre construirea unui ambiţios proiect arhitectonic născut in urma asocierii dintre Consiliul Local Municipal Iaşi şi compania ieşeană Iulius Group, unic prin orientarea sa către principiile ecologismului

La Iaşi, in luna iulie a acestui an, s-a păşit spre construirea unui ambiţios proiect arhitectonic născut in urma asocierii dintre Consiliul Local Municipal Iaşi şi compania ieşeană Iulius Group, unic prin orientarea sa către principiile ecologismului. Cu o suprafaţă construită de 37.385 mp şi cu un parc de 44.437 mp, proiectul Palas se anunţă a fi unul dintre cele mai "verzi" ansambluri edilitare de mari dimensiuni din Romănia ultimilor ani şi introduce in ţara noastră termenul de "lifestyle center". Conceptul integrează funcţional spaţii de agrement şi recreere, oglinzi de apă, spaţii pentru activităţi sportive, culturale, blocuri de locuinţe şi spaţii destinate activităţilor economice.

Vecinătatea cu Palatul Culturii va evidenţia intr-o manieră originală imbinarea intre vechi şi nou, in spiritul armoniei arhitectonice. "Punem accent pe respectarea simţului estetic, iar arhitecţii noştri au făcut in aşa fel, incăt construcţiile să nu lezeze imaginea Palatului Culturii, ci să il pună in valoare", precizează Iulian Dascalu, preşedintele companiei Iulius Group.

×