x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Reţeta de suflet

Reţeta de suflet

de Simona Lazar    |    04 Iun 2008   •   00:00

Se spune că, odată, un călugăr era nemulţu­mit de sine, pentru că nu se putea stăpîni de la a mînca mult. Ceruse sfatul duhovnicului său, iar acesta i-a spus că va rezolva problema dacă „va sta de vorbă cu sine însuşi şi dacă va ţine seama de sfaturile ce singur şi le va da“. Călugă­rul urmă cuvîntul acestuia şi vorbi către sine: „De cîtă mîn­care ai nevoie ca să te saturi?



Se spune că, odată, un călugăr era nemulţu­mit de sine, pentru că nu se putea stăpîni de la a mînca mult. Ceruse sfatul duhovnicului său, iar acesta i-a spus că va rezolva problema dacă „va sta de vorbă cu sine însuşi şi dacă va ţine seama de sfaturile ce singur şi le va da“. Călugă­rul urmă cuvîntul acestuia şi vorbi către sine: „De cîtă mîn­care ai nevoie ca să te saturi? Haide, aşază-te la masă şi mănîncă pînă ai să te simţi sătul“. El avea dinainte două pîini mari, de cîte trei livre fiecare (o livră este aproximativ egală cu 250 g). Mîncă prima pîine şi apoi jumătate din cea de a doua. „Cum te simţi acum?“, se luă el la întrebări. „Sătul.“ „Ei bine, acum du-te şi roagă-te, iar mîine vei mînca doar o pîine, un sfert din cea de-a doua pîine şi jumătate din cel de al doilea sfert“. După prînzul de a doua zi, se întrebă pe sine: „Azi cum te simţi?“ „Parcă îmi e puţin foame.“ „E bine. Roa­gă-te, iar mîine ai să mănînci doar o pîine şi un sfert.“ Şi în fiecare zi îşi da singur canon de rugă­ciune, eliminînd cîte puţin din cantitatea de pîine de la masă. După un timp, ajunse să nu mai mă­nîn­ce decît un coltuc. „Cum te simţi?“ – îşi puse el din nou aceeaşi întrebare. „Sătul. Căci inima mi-i plină“, îşi dădu răspuns. Această pildă este una a cum­pătării, dar şi a modului în care te poţi educa pentru o alimentaţie sănătoasă. Vorbeşte în ace­laşi timp despre felul în care hrana sufletului şi a minţii e aşezată în echilibru cu hrana trupului. Omenirea, aflată în căutarea răspunsurilor pentru o viaţă sănătoasă, şi-a îndreptat atenţia, în ultima vreme, către „dieta mănăstirească“ (s-a constatat că monahii athoniţi sînt cei mai sănătoşi oameni din lume, explicaţia acestui fapt fiind dată şi de tipul de alimentaţie mediteranean, adaptat la tipicul mănăstiresc ortodox).  În luna februarie a acestui an, „The Guardian/The Observator“ publica deja, la Londra, două broşuri dedicate subiectului „The Mount Athos Plan“ şi „The Mount Athos Diet“.

Popas în arhondaric

Prefaţînd ziua Înălţării Domnului, vă invităm de această dată într-o călătorie mai puţin obişnuită, pentru a descoperi universul monahal al Greciei şi, în acelaşi timp, reţetele preparatelor care se pregătesc de sute de ani la Muntele Athos, la Meteore ori la mănăstirile de pe Muntele Olimp. Cei mai mulţi dintre românii care au avut prilejul să viziteze Elada au ajuns în aceste locuri ca turişti şi, probabil, dată fiind şi discreţia absolută a călugărilor, nu au avut nici măcar imboldul de a trece dincolo de aspectul turistic al drumului lor acolo. Mai puţini sînt cei care au făcut această călătorie ca pelerini, dar şi aceştia nu au ajuns mai departe de „arhontariki“ (arhonda­ric), unde s-au bucurat de „philoxenia“ mo­nahilor, fiind omeniţi cu un pahar de apă rece, un raki, o bucăţică de rahat sau de halva. Jurnalul de Bucătărie vă aduce ceva mai mult: reţetele mănăstirilor Greciei.

×
Subiecte în articol: editorial