CALENDAR GASTRONOMIC
In traditia populara, anotimpurile au infatisare umana si salasluiesc undeva departe, intr-un loc unde se afla toate cele bune.
Dintr-o anumita perspectiva, ele reprezinta varstele lumii. Astfel, primavara este o fata foarte tanara, dar cam "desucheat" imbracata (haina este formata dintr-o dunga de iarba verde, una de pamant uscat, una de noroi si alta de apa), vara este o femeie tanara, imbracata numai in camasa, toamna este o femeie matura care poarta cojocel, iar iarna este un batran care, desi infofolit cu 12 cojoace tot tremura de frig.
BOGATIE. Despre toamna se spune ca este o femeie foarte frumoasa, cu parul lung de culoarea aurului si a frunzelor ruginii. Este inalta si are mereu zambetul pe buze. Cu toate acestea, ochii sunt tristi, iar gandurile ii sunt departe. Spiritul popular a surprins foarte bine antiteza dintre apogeul bogatiei (recoltele de acum sunt cele mai importante, de altfel vorba din batrani spune ca "toamna se numara bobocii") si vestejirea naturii o data cu venirea iernii.
In acest anotimp totul sta sub semnul recoltei. Pana si Sfantul Ilie se ocupa de muncile campului. Atunci cand tuna spre sfarsitul toamnei, se spune ca se intoarce acasa Sfantul Ilie cu carul plin cu porumb. Rotile carului au cuie pentru a nu aluneca la vale din cauza greutatii. Cuiele inteapa bolta cereasca, iar prin acele gaurele incepe sa ploua, asa explicandu-se abundenta de ploi din aceasta perioada a anului.
previziuni. Toamna va fi lunga daca pe camp vin stoluri de ciori si de grauri si se asaza printre vite. Tot semn de toamna lunga este si porumbul neciugulit de pasari sau semintele incoltite pe care le gasesti in bostani. Daca acum infloresc copacii sau apar pentru a doua oara fragii, urmeaza o toamna frumoasa si calda.
Atunci cand randunelele pleaca tarziu in tarile calde, toamna va fi frumoasa. Daca incep sa plece mult mai devreme, zboara in cerc si fac mult zgomot, se anunta vreme schimbatoare si sosirea iernii mult mai devreme.
O iarna cu foarte multa zapada este prevestita de "muntii" de seminte gasiti in adaposturile harciogilor. Primavara va fi secetoasa daca va tuna si va fulgera de multe ori in timpul toamnei. O recolta mare de alune anunta troiene de zapada. La fel se intampla si atunci cand iepurii incep sa dea iama prin gradini.
|
TECLELE BERBECILORIntre 26 si 28 septembrie sunt celebrate o serie de divinitati mitice, Berbecarii. Interdictiile din aceste zile au rolul de a proteja berbecii si oile de lupi si de incendii. Astfel, nu este bine sa se lucreze in gospodarie, sa se coase piei de animale, sa se imprumute diverse obiecte si nici nu se matura. In unele zone, pedepsele incalcarii interdictiilor sunt drastice: pericole la orice pas si chiar moarte. |
21 - 27
septembrie
| ||||
|
Citește pe Antena3.ro