4 martie 1977, ultima zi

Dupa fiecare dezastru, se intocmeste o cronologie a evenimentelor. Dupa fiecare catastrofa, sunt cautate si rastalmacite semnele care ar fi putut anunta producerea ei. Dupa disparitia unui om, ceilalti oameni uita rautatile si spun vorbe frumoase. Cele mai multe, inutile. Omul nu mai e.

4 martie cade in acest an intr-o zi de vineri, ajun de sambata a mortilor, vineri, zi nesuferita, sortita, dupa cum spunea Moliere, sa aduca ghinion comediantilor, o zi care nu trebuia sa se iveasca pe planeta noastra... Intamplarea nefasta face ca Toma sa fie tocmai acum liber, sa nu aiba spectacol, repetitie, filmare, inregistrare, proba, lectura, vizionare si nici vreo alta obligatie.

INCEPUTUL. Ora 9:30 - se urca in masina cu sotia si pleaca la Peris.

Ora 12:00 - marturiseste ca vocea vechiului sau prieten Chirita, cu care vorbise la telefon cu o seara inainte, ii sunase cam trist in receptor si decide sa-i faca o vizita la Titu, la gospodaria avicola, cu gandul de a participa apoi la agapa traditionala a echipei de filmare ce realiza primul tur de manivela al peliculei "Iarba verde de acasa". Chirita ii primeste cu toata afectiunea si ii retine la masa. Toma, ca de obicei, povesteste, rade, canta, e in verva (...).

Ora 15:00 - sotia sa se plictiseste si il anunta ca intentioneaza sa plece in plimbare pe Valea Prahovei. Toma o priveste mirat, tacut, intr-un mod atat de straniu, incat din usa femeia se simte obligata sa-l intrebe: "Ce te uiti asa la mine, de parca ti-ai lua adio?!... Te sun la noua si jumatate acasa...".

Ora 18:30 - unul dintre oaspetii aflati la Chirita se ofera sa-l aduca in Bucuresti cu masina sa. Sositi in fata casei, nu se indura sa se desparta, mai stau de vorba in poarta, ba chiar si langa usa liftului, pana sa-si ia ramas bun si pana ce actorul sa urce in apartamentul sau, de la etajul II.

Ora 19:15 - ii telefoneaza lui Geti, spunandu-i ca a adus de la Titu niste ficatei de pasare proaspeti si o roaga sa i-l trimita pe Dragos sa ia pachetul.

Ora 19:22 - il suna pe Cristian Popisteanu: "Cum sa-mi imaginez eu ca telefonul lui a fost apelul de adio? Doar stiam ca are inca atatea de facut in lungul sau drum, doar vocea lui era mai stenica decat oricand; doar glumele lui erau mai firesti ca niciodata; doar tandretea, grija si incurajarile lui pentru refacerea sanatatii mele erau mai coplesitoare ca pana atunci.

M-a rechemat peste cateva minute spre a ma instiinta ca joaca in «O scrisoare pierduta» duminica, 6 martie, la matineul de la ora 10:00. Destinul intercepta ultima noastra convorbire? (...)".

MUSAFIRI. Ora 19:30 - ii telefoneaza lui Alexandru Bocanet, anuntandu-l ca este acasa si ca il invita la el, sa stea de vorba, sa discute despre proiectele lor.

Ora 19:35 - il suna Nicolae Susan si il roaga sa accepte a-i fi nas la apropiata-i nunta. Toma il pofteste la el. "Voi trece pe la ora zece cu fata...", ii spune Susan.

Ora 19:50 - soneria de la intrare isi face auzit clopotelul. Actorul iese grabit din baie, cu halatul pe el si se duce sa vada cine e. Dragos! Unchiul Toma il roaga sa coboare cu Pusi, sa-l plimbe.

Ora 20:00 - Dragos revine cu catelul si il gaseste pe Toma imbracat, cu camasa rosie, cu blue-jeansii prinsi cu o centura lata, cu catarama sub burta si ghetele lui elastice de antilopa.

Ii da baiatului pachetul adus de la Titu si vrea sa-l trimita acasa, dar acesta il roaga sa-l mai lase putin... "Astept pe cineva, e tarziu", insista Toma, dar cedeaza la privirile rugatoare ale nepotului.

Ora 20:10 - coboara la barul "Continental" sa cumpere doua sticle de apa minerala si niste tigari. Barul nu era inca deschis, dar Toma, ca fiind "de-al casei" si iubit de toti cei din bloc, e servit de indata.

Ora 20:25 - il suna la telefon Sergiu Verona, propunandu-i sa ia masa impreuna la "Capsa".

NOROC! Ora 20:30 - soseste Andu Bocanet si relateaza, in timp ce isi scoate sapca si pardesiul, ca primul sau lungmetraj, "Gloria nu canta", in care Toma detine rolul principal, a iesit din laborator.

E copie-standard! Actorul pune pe masa o sticla cu whisky, spre a ciocni in cinstea evenimentului, toarna in doua pahare - desi Andu nu bea - , si il pofteste sa ia loc intr-unul dintre fotoliile din sufragerie.

Ora 20:40 - telefoneaza din nou Verona, spre a-i spune ca a sosit la "Capsa" si ca il asteapta acolo.

SALVAT DE UNCHI. Ora 20:55 - suna la usa Nicolae Susan cu logodnica sa, poeta Doina Caurea. Au reusit sa-si rezolve treburile mai devreme... Toma face prezentarile, le ofera scaune si, scotand inca doua pahare, le toarna si nou-venitilor...

Ora 21:00 - "E tarziu, Dragos, intinde-o acasa", spune hotarat unchiul, si dupa ce copilul isi ia bun-ramas, ii da un sut in spate, ca un indemn hazliu spre graba.

Ora 21:10 - telefoneaza Mariana Calotescu, pentru a-i propune, in numele sotului ei, regizorul Virgil Calotescu, rolul principal din filmul "Un autobuz pentru moarte" (devenit mai apoi Operatiunea "Autobuzul").

Ora 21:15 - suna telefonul. Mama lui Toma se intereseaza daca Dragos a plecat. "Adineauri", ii raspunde Toma. "Si tu ce faci, magarus?", il intreaba mama. "Mai am putina treaba si ma duc pe la teatru...".

SFARSITUL. Ora 21:22 - orasul se cutremura apocaliptic... Blocul Continental se prabuseste etaj cu etaj. Apartamentul lui Toma, aflat la etajul doi, ramane aproape intact. In momentul cutremurului s-au ivit pentru ei trei posibilitati: sa ramana in casa; sa iasa pe scara de serviciu (scapata si ea fara vatamari); sa coboare pe scara principala...
Suna telefonul, dar la numarul chemat - 166148 - nu mai raspunde nimeni..."

TIMPUL NU DISTRUGE AMINTIRILE Ultimul rol pe scena: James Tyron (din "Lungul drum al zilei catre noapte", de Eugene O’Neill). Alaturi de Victor Rebengiuc si Florian Pittis "Cand intra domnul Toma in teatru, se facea caldura!" (o cabiniera) "Cum sa ma obisnuiesc cu ideea ca scriu despre Toma Caragiu la trecut? Ne-a legat o prietenie de-o viata. Astept in fiecare clipa sa-mi sune la usa, ca in seara de 2 martie 1977, cand, sosit neanuntat, mi-a adus o tableta despre mine (...)" (Aurel Baranga, scriitor) "Ce amintiri ma leaga de El? Amintirea vietii noastre de actori din scena, din culise, din strada si din cuget. Sa relatez o intamplare hazlie sau nehazlie dintre miile de clipe ce le-am trait in preajma lui - atunci cand fiecare din aceste clipe a fost o intamplare de neuitat - , imi este imposibil. Nu vreau sa va povestesc despre EL si nu pot sa o fac, fiindca acel timp trecut al verbelor nu-l pot folosi nicicum" (Aurel Cioranu, actor) "Imaginea actorului Toma Caragiu, atat de indragita de public, este, pentru cei care l-au cunoscut ca om si coleg, poate de zeci de ori mai pretioasa, de nesters, de neuitat, pentru ca insemna o imbinare tulburatoare de afectiune si inteligenta, de intuitie artistica si intelegere intelectuala, de sensibilitate si rationament niciodata dezlipit de adevarul de viata. (...) Tot ce stia despre teatru nu-l inchista, nu-l izola de colegi, il lasa la fel de curios fata de orice partener, de la cel mai experimentat pana la cel care debuta. Isi respecta intr-un mod exemplar partenerii, in spatele acestui respect era totdeauna acea curiozitate si admiratie sincera pentru tot ce faceau bine si o calda si exacta critica pentru toate greselile lor. (...) Florile pe care le asternem amintirii lui Toma Caragiu sunt alcatuite dintr-un respect adanc fata de arta lui, din dragostea de neuitat pentru sufletul lui." (Liviu Ciulei, regizor) "(...) N-am nici un chef sa fiu trist, asa cum nu sunt cand, vazand in multimea de trecatori o camasa cadrilata rosu cu negru, ma astept sa-l vad. Sau cand intru in cabina 2, unde sta impreuna cu Stefan Ciubotarasu... Asta e treaba mea personala si nu mi-o impart cu nimeni" (Mircea Diaconu, actor) "Misiunea pe care si-o asumase Toma nu putea fi dusa numai de talent, oricat de mare ar fi fost; trebuia o constiinta lucida si generoasa. Si Toma, in ciuda unor aparente inselatoare, a fost o astfel de constiinta, care rasare la un popor din cand in cand. Credinta aceasta, sedimentata de-a lungul catorva ani traiti in apropierea lui Toma, mi-a fost confirmata si intarita de Marin Preda, care, in felul lui simplu si esentializat, spunea: «Mon cher, trebuie sa treaca vreo 30-40 de ani ca sa mai apara unu’ ca Toma»." (Stere Gulea, regizor) "Toma Caragiu reusise, fiind inca tanar, sa ajunga ceea ce se numeste un artist popular. Avea o extraordinara priza la public. Spectatorii nu numai ca il admirau pentru ca le incanta sufletele, ci il si iubeau cu acea adevarata dragoste a oamenilor. Ei si-au dat seama ca acest artist, pentru a le da fiorul artei, nu «juca» in fata lor, ci parca isi punea intreaga existenta, intregul suflet in opera al carui mesagiu voia sa-l transmita." (Marin Preda, scriitor)

TOMA, DESPRE CARAGIU In cabina de machiaj, Toma Caragiu nu-si dadea cu pudra si nu-si lipea favoriti, ci se pregatea pentru intalnirea cu spectatorii "Profesorul meu, Victor Ion Popa, spunea ca desavarsirea actorului se face jucand. Mult. Si la Ploiesti am jucat mult. Eu, care sunt un inhibat, un timid si in general un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal, aveam nevoie sa joc mult. Victor Ion Popa ma sfatuise sa ma duc oriunde si sa joc orice. Chiar director de teatru fiind, duceam tava sau spuneam doua-trei cuvinte intr-o piesa". "Sunt fericit ca am ales teatrul, altminteri nu m-as fi putut exprima si nu-mi pot imagina cum m-as fi facut util intr-o alta profesiune". "Puteam s-o fac (n.r. - sa fie regizor) in cei 12 ani cat am fost director de teatru... Iubesc mult teatrul si ca spectator. Puteam sa-mi aleg o alta cariera, dar scena a insemnat totul pentru mine... Cel mai mult iubesc si ma gandesc la scena!..." "Ascult strasnic de regizor. Intai stabilesc coordonatele teoretice, apoi imi fac rolul; dupa stabilirea miscarii de scena, «ma pun in priza». Vocea o am asa de... totdeauna. Ma ajuta in cristalizarea tipurilor. Desi... uneori... simt publicul tresarind la anume inflexiuni de voce, pe care le-as fi dorit tragice..." "Putem vorbi de bine sau de rau meseria de actor, dar in realitate existenta sa este conditionata de public. Actorul exista doar atata vreme cat are contact cu spectatorii" "Colegii alaturi de care apar sunt oameni foarte seriosi, modesti si lucreaza foarte mult. (...) Eu am pregatit un spectacol pentru Circul Bucuresti. Am lucrat doi ani, invatand chiar pe picioroange. A fost foarte greu. M-am straduit, de-a lungul si de-a latul existentei mele, sa fiu un actor total. Nu stiu daca am reusit, dar asta a fost obsesia mea nr. 1. Eu cred ca actorul trebuie sa joace asta-seara Lear si a doua seara sa fie clovn la circ. Fara incurajarea fenomenului intelectual si cultural din tine, fara o modestie sincera si autentica, toate supapele de evolutie se inchid. Numai gandul ca inca n-ai ajuns acolo unde poate ajunge un om care se perfectioneaza te pastreaza in starea de modestie - intelegerea acestui lucru! Or, mie mi se pare tot timpul, dar sincer, pentru ca altfel as fi murit de mult, se cunosc nenumarate cazuri in acest sens - sincer, mi se pare ca mai am foarte multe de facut. Si ma pregatesc foarte serios pentru asta, de fiecare data. Si nu glumesc - adica glumesc, asa, cand e de glumit, dar cu profesiunea nu am glumit niciodata!". "Shakespeare spune ca «Soarta unei glume nu depinde de gura care o spune, ci de urechea care o asculta». Si eu sunt convins ca dumneavoastra aveti un auz foarte fin."

CRONICI PENTRU UN ACTOR TOTAL "El n-a lansat un personaj anume, personajul lui ramane Caragiu insusi, ca monstru sacru, ca interpret genial, creator al tuturor textelor comico-dramatice si al propriei sale viziuni asupra realitatii traite" (Florian Potra) "In incercarea (...), cu aceasta piesa gogoliana (n.r. - «Revizorul»), primarul intruchipat de actor devenea nu numai eroul principal, ci o forta obtuza terifianta, simbolica". "Vitalitatea extraordinara a lui Toma Caragiu il mentine intr-o tensiune care in momentele culminante pare a duce eroul la paroxism. Dintr-o simpla indicatie in text Caragiu face, printr-o intepenire totala in scaun si o simpla privire ingrozita spre reflectoare, o scena de mare comedie. Frazarea sa are legi proprii, sfarsitul unei propozitii se leaga de inceputul celeilalte intr-un chip cu totul neasteptat, cenzura pentru respiro cazand te miri unde, in asa fel incat interpretul creeaza momente comice din inlantuirea unor replici care, in parte, n-aveau atari virtuti. Actorul are geniu comic, nimic din zestrea de vorbe, comportari, vestimentatie a personajului nu scapa persiflarii sale distrugatoare, de o exceptionala vigoare, cu un farmec aspru, singular, al comunicativitatii, nici una din aparitiile sale, nici macar prezenta muta, nu e inerta sub raportul telurilor presei". (Contemporanul) "Juca atat de intens, incat ii izvorau mereu picaturile de sudoare pe frunte: ajuns in cabina, trebuia adeseori sa-si schimbe camasa. Nu era numai trairea intensiva a rolului, ci si un control rational sever savarsit cu maxima incordare asupra miscarilor interioare ale personajului".