Adio, lepra!

Tichilesti, Tulcea: 23 de bolnavi ingrijiti de cinci asistente si zece infirmiere, ajutati de doi cai, o caruta, o sanie, un tractor, trei masini, 10 hectare de teren arabil.

Fosti bolnavi de lepra, acum vindecati de bacilul Hansen, dar cu degete, picioare, ochi lipsa, sechele ale unei boli pana nu de mult misterioase si ingrozitoare. La Tichilesti, singurul spital pentru leprosi din tara, pacientii sunt batrani, iar media de varsta e de circa 60 de ani. Cel mai tanar, ultimul adus aici, ultimul bolnav de lepra din Romania diagnosticat in anii ’80 este Grisa, adica Grigorov Grigore. Traiesc toti in spitalul din Tichilesti, un loc frumos si curat din Dobrogea, langa Isaccea. De trei ori pe zi infirmierele le aduc mancarea in camarutele lor. Sapte lei noi este alocatia zilnica de hrana. In urma cu multi ani, cantina nu exista, leprosii primeau doar cateva alimente de baza si bani cu care, la sfarsitul saptamanii, puteau sa-si cumpere restul de mancare de la taranii din satele invecinate, veniti cu intentii comerciale la spital.

CUM AU AJUNS AICI? Nimeni nu a uitat acel moment, acea zi cand a aflat ca este diferit de ceilalti. Din acea zi viata i s-a schimbat, trupul a inceput sa se macine, dar iubirea sau ura au impins sufletul inainte. Intr-o buna zi, invatatorul a observat boala elevului, a vazut pe fata lui, pe pielea lui semnele bolii si i-a interzis sa mai vina la scoala. Copilul s-a intors acasa, a povestit parintilor ce i s-a intamplat, iar parintii au inteles ca inevitabilul se produsese, iar copilul lor va duce un alt fel de viata. Mai tarziu au aflat ca sufera de o boala ciudata, de un blestem care ii obliga sa traiasca departe de mersul normal al vietii, pe langa societate. Nici unul nu a uitat si nu va uita acea zi. Asa a patit Cristache Tatulea, cel caruia i se spune "primarul" spitalului de la Tichilesti. "Cred ca de mic eram bolnav. Ma duceam la scoala, copiii se imbujorau de frig, dar eu eram vanat." Invatatorul i-a spus intr-o zi sa nu mai vina la scoala, pentru ca "daca o sa vii tu, n-or sa mai vina ceilalti copii". Asa a ajuns Cristache copil-cioban timp de noua ani. Isi aminteste cu exactitate ziua cand a ajuns aici: 2 mai 1949. Avea 16 ani.

OAMENI NORMALI. Statutul de internati pe viata nu i-a impiedicat pe bolnavii de la Tichilesti sa fie, la urma urmei, niste oameni normali, care au avut ghinionul sa sufere de o maladie care desfigureaza si pentru care omenirea pastreaza un mereu actual sentiment de groaza. Nu sunt prizonieri, au putut sa plece oricand din spital, au si plecat, au muncit pe campuri si prin santiere, cum a facut Cristache Tatulea, care, pe langa gospodaria proprie, intemeiata pe un deal din curtea spitalului, se mandreste cu ctitorirea a inca 36 de case. Pe un santier din Navodari, lui Tatulea o grinda i-a rupt picioarele. In spatele portilor spitalului, bolnavii au dus o viata obisnuita, s-au iubit, s-au casatorit, au nascut copii sanatosi, care, la randul lor, au facut alti copii sanatosi si care vin in vacante sa-si viziteze bunicii, ca orice nepoti adevarati.

Leana traieste in incaperea pe care a impartit-o cu mama leproasa mai bine de 50 de ani

UN SECOL LA TICHILESTI. Istoria spitalului este mai veche de un veac, ne-a povestit medicul Rasvan Vasiliu, directorul institutiei. Prin 1900 s-a infiintat aici o leprozerie in adevaratul sens al cuvantului, adica un loc de izolare, nu de alinare, pe locul unei manastiri in care deja erau ingrijiti cativa leprosi. Dar in 1916 Dobrogea este ocupata de armata bulgara, iar vecinii de la sud desfiinteaza asezamantul fara a uita sa-l incendieze. Cei 200 de internati s-au refugiat care incotro. Dupa 1918, autoritatile Romaniei Mari ii aduna si-i duc la Largeanca, in sudul Basarabiei. Vor trai aici, in conditii mizere, pana cand Brunea Fox isi publica reportajul "Cinci zile printre leprosi". Reportajul are un ecou puternic si in 1928 bolnavii sunt adusi iar la Tichilesti, unde, intre timp, spitalul fusese reconstruit.

In 1941 a ajuns si lipoveanul Cripacon Ilarion, Larcic pentru toata lumea, nascut la Ismail dintr-o familie de pescari. Si-a gasit iubirea aici, o ucraineanca leproasa, ca si el, in 1947 s-au casatorit, dar ea a murit acum doi ani. Lui Larcic ii lipseste un ochi si il supara celalalt, dar e atat de plin de viata ca, spun asistentele, vrea sa se insoare cu Steluta, infirmiera de 23 de ani de la caminul de batrani din Tichilesti.

Vasile Chiselev a fost internat aici la 18 ani si aici si-a cunoscut sotia

Vasile Chiselev avea 18 ani in 1938, cand a fost internat pentru prima data aici. Traieste cu sotia, o leproasa prahoveanca, au nepoti care-i viziteaza si-i iubesc. Si tatal lui, mutilat de lepra, a trait si a murit la Tichilesti, asa cum Leana a trait in spital 50 de ani impreuna cu mama bolnava de lepra. Leana sta acum intr-un pat, in pavilionul unde i s-a scurs viata, nu are picioare si degete la maini, pe un scaun sunt asezate protezele, care nu i se potrivesc. Pe perete are o poza inramata a doctorului Vasiliu, din 1992, un afis electoral de cand acesta candida la deputatie. Leana se roaga pentru lume, este singura locatara a pavilionului pustiu, pe care conducerea il va pastra neatins pana cand ea va muri. Aproape de Vasile locuieste Costica Serban, care a intrat in spital la 7 ani, in 1948. S-a mai externat din cand in cand, dar Tichilesti este domiciliul sau permanent de 23 de ani. Nu vede lumina decat cu un ochi, celalalt lipseste, pentru ca "m-am operat la ochi si a pocnit ochiul".

SFARSITUL. O data cu sfarsitul bolnavilor se va incheia si istoria a ceea ce presa romaneasca si straina au numit pompos "singura leprozerie din Europa", asa ca locul va fi transformat in azil de batrani, iar schimbarile au si inceput. In curte, batranii din azil si batranii leprosi discuta ca niste vechi prieteni, isi amintesc cu mandrie de cele doua vizite pe care Jonathan Scheele le-a facut aici, unde a baut vin din cana lui Cristache Tatulea si a vorbit cu ei asa cum se vorbeste unor oameni normali, unor cetateni romani si, poate, europeni. Pentru ca si pacientii de la Tichilesti isi fac, o data la patru ani, datoria cetateneasca si pun stampila, la sectia de votare proprie, pe numele celui care, cred ei, ii poate ajuta. In 2004, l-au votat pe Traian Basescu in proportie de aproape 100%.

"Cred ca de mic eram bolnav. Ma duceam la scoala, copiii se imbujorau de frig, dar eu eram vanat. Invatatorul mi-a spus sa ma duc acasa si sa nu mai vin la scoala. «Daca o sa vii tu, n-or sa mai vina ceilalti copii.» Aici m-am casatorit la 19 ani. Ea avea 16 ani si era de trei ani aici. Am doi baieti sanatosi, nascuti din doi microbi. Cand au fost mari am facut casa. Tineretea toata aici am trait. Am trait bine" - Cristache Tatulea, pacient, 73 de ani

"Daca ai trecut de 15-20 de ani, este foarte greu, dar nu imposibil sa mai faci lepra. De cele mai multe ori, bolnavul de lepra are sursa de infectie in familie. Atunci cand ai in familie pe cineva care a fost bolnav de lepra, chiar daca au trecut doua generatii, sa zicem, de atunci, te poti gandi ca poti face boala in primii ani de viata, daca te afli in contact, bineinteles, cu sursa de imbolnavire" - Rasvan Vasiliu, medic, director al spitalului din Tichilesti

DEPENDENTI DE INGRIJIRI Pentru tratarea bolnavului de lepra nu mai este nevoie de izolarea lui toata viata, ne spune medicul Rasvan Vasiliu. Bolnavii nu sunt purtatori ai bacilului Hansen, sunt necontagiosi, dar sunt dependenti de ingrijirile medicale din cauza sechelelor care au aparut in timp. Acestea le-au afectat mainile, picioarele sau ochii. "Spitalul Tichilesti este domiciliul lor. Cei mai multi sunt batrani. Aici isi duc viata, sunt vizitati, se duc la copii. Majoritatea copiilor sunt sanatosi, desi au existat si cazuri de imbolnavire la copii." LEPRA, O BOALA DE FAMILIE, O BOALA CARE SE FACE IN COPILARIE O caracteristica a bolii, ne spune Rasvan Vasiliu, este aceea ca lepra se contracteaza in primii ani de viata. "Daca ai trecut de 15-20 de ani, este foarte greu, dar nu imposibil sa mai faci lepra. De cele mai multe ori, bolnavul de lepra are sursa de infectie in familie. Atunci cand ai in familie pe cineva care a fost bolnav de lepra, chiar daca au trecut doua generatii, sa zicem, de atunci, te poti gandi ca poti face boala in primii ani de viata, daca te afli in contact, bineinteles, cu sursa de imbolnavire. Lepra o definim ca o boala contagioasa, infectioasa, dar este considerata ca fiind cea mai slab contagioasa boala dintre bolile contagioase. Ar fi foarte greu ca cineva care vine din afara, care n-a avut niciodata cazuri de lepra in familie si care are o varsta adulta sa faca boala. Asta s-a intamplat intotdeauna chiar si atunci cand nu existau tratamente eficiente pentru boala", argumenteaza Vasiliu. Personalul spitalului este, in acest sens, o dovada, deoarece o parte din cei care lucreaza aici se trag dintre familii ai caror membri au lucrat tot in spital si nici macar unul nu s-a imbolnavit de lepra. TOLERANTA LOCALNICILOR De-a lungul timpului, unii bolnavi au fost externati si s-au stabilit in satele din apropierea Tichilestiului. Localnicii i-au privit ca pe niste oameni normali, de care nu aveau de ce sa se teama. In curtea spitalului functioneaza doua lacase de cult, o biserica ortodoxa si una baptista. In acest loc izolat, privit de cei mai multi ca o inchisoare, libertatea religioasa a fost neintrerupta in timpul deceniilor de comunism. Spitalul din Tichilesti este singura institutie de sanatate in care slujbele religioase n-au fost intrerupte niciodata.